Comisia Europeană a ordonat, CEH plătește. Comisia Europeană a solicitat un nou studiu care să vizeze minele Lupeni și Lonea, cele două entități aflate pe program de închidere. După studiul realizat de INSEMEX, Comisia Europeană a solicitat încă o părere, independentă. Astfel, s-a ajuns ca polonezii de la GIG să vină în Valea Jiului și să elaboreze un astfel de document. În cazul acesta, Complexul Energetic Hunedoara plătește ambele studii. Dacă în cazul celor de la INSEMEX există un contract cadru cu CEH, în cazul polonezilor situația se complică. Societatea energetică va plăti aproape 100 de mii de euro pentru studiul întocmit de firma din Polonia.
Mai exact, 97 de mii de euro este valoarea contractului încheiat între Complexul Enegretic Hunedoara și Institutul Minier Central din Polonia, (Glowny Instytut Gornictwa), institutu care va trebui să evalueze riscul de “de auto-aprindere a cărbunelui, amploarea riscului, factorii determinanți ai acestuia și măsurile necesare în vederea închiderii în siguranță a sucursalelor miniere Lonea și Lupeni din cadrul CEH-SA“.
În baza raportului preliminar întocmit de firma poloneză, cele două unități miniere își continuă activitatea și după data de 31 decembrie 2018.
Monika BACIU