Complexul Rusu pregăteşte un 1 IUNIE special pentru copii – indoor şi outdoor. Înghețată gratuită, cursuri de echitație gratuite, mini-discotecă, karaoke și multe alte suprize îi așteaptă pe copii la munte. Copiii din Valea Jiului ”le dau liber părinților de 1 Iunie”. La Hotel Rusu, copilăria e la ”liber”. Așa cum ne-au obișnuit, reprezentanții Hotelului Rusu militează pentru activitățile în aer liber, mai ales atunci când e vorba de copii. Pe lângă toate acțiunile, la complexul hotelier din Parâng va avea loc și o lecție de tradiție și folclor și un flashmob a la Rusu cu Ansamblul Bujorii Muntelui. O petrecere în toată puterea cuvântului dedicată copiilor Văii Jiului care astfel le vor da liber părinților lor.
”Vineri, 1 iunie, de la ora 12, continuăm ce am început în urmă cu câteva săptămâni. Am diversificat programul dedicat copiilor, pentru că este ziua lor. Avem activităţi atât în aer liber, cât şi indoor, diversificate, starea vremii nu va împiedica distracţia. Noutatea activităților constă în acest flashmob indoor care va fi unul încântător și care va demonstra și arăta puterea acestei zone în care trăim. Vorbesc de puterea valorilor care trăiesc aici. Avem copii valoroși, avem profesori implicați, avem despre ce să vorbim, fiindcă istoria și tradiția locală nu sunt deloc sărace”, spune Cristian Tamaș, acționarul majoritar de la Hotel Rusu.
Cristian Tamaș a mai precizat că pe lângă acest flashmob care presupune o coregrafie proprie Văii Jiului realizată de profesorii petrileni Ana și Iulian Doda de la Ansamblul Bujorii Muntelui, muzica lui Târnăveanu va evidenția frumusețea locală, a Munților Parâng.
”Zona noastră vorbește mai bine ca noi prin folclor și tradiție. Și nu numai. Avem pregătit, în Sala de evenimente(cort) , și karaoke și discotecă pentru copilași, în timpul zilei, de la ora 13:00. DJ-ul nostru a ales cele mai antrenante melodii pentru această zi. Este ziua în care noi ne ocupăm de copiii dumneavoastră”, a mai precizat Cristian Tamaș.
Seara de la ora 19:30, părinții au ocazia să participe la petrecerea susținută de Robert Târnăveanu. Biletul de intrare pentru adulți este de 70 de lei, sumă care cuprinde și Open bar. Copiii au intrare gratuită.
Monika BACIU