.Index Actualitate

Comunicat de presă

Victorie a senatorului Haralambie Vochiţoiu pentru copiii României

Ieri, 21.06.2016, a fost adoptată în plenul Senatului, cu 103 voturi pentru , propunerea legislativă privind aprobarea Programului Naţional “Creşe pentru copiii României”- proiect iniţiat de către liderului grupului U.N.P.R, senatorul Haralambie Vochiţoiu şi susţinut de majoritatea parlamentarilor.

Astfel, conform Programului Naţional “Creşe pentru copiii României,  Guvernul României va asigura finanţarea construirii a 554 de creşe, în fiecare localitate urbană, inclusiv sectoarele Municipiului Bucureşti, ce depăşeşte 10.000 de locuitori, fără a se ţine cont de cele existente. Acest program se va derula pe o perioadă de 4 ani începând cu anul 2017.

Legea privind aprobarea Programului Naţional “Creşe pentru copiii României” promovează şi soluţiile legislative pentru ca tinerii părinţi să se întoarcă cât mai repede în câmpul muncii, venind ca o măsură cu efect asupra reintegrării timpurii în activitatea profesională a femeilor care au născut şi doresc să-şi continue dezvoltarea profesională.

 Dupa votul din Senat, liderul grupului senatorilor U.N.P.R, domnul Haralambie Vochiţoiu a declarat:  „Din păcate, în România post- revoluţionară s-a acţionat haotic, fără a avea o strategie coerenta în ceea ce priveşte protejarea nucleului de bază al societăţii: Familia!

Este cunoscut faptul că numărul insuficient de creşe a dat naştere, în aceşti ani, la improvizaţii, la privatizarea unor SRL –uri care nu aveau nimic în comun cu acest domeniu de activitate, la angajarea unor oameni neprofesionişti, care s-au purtat necorespunzator cu copiii noştri.

Toate acestea s-au putut întâmpla, datorită cererii mari care există în ceea ce priveşte creşele şi a ofertei insuficiente pe care statul român o are.

A venit momentul să corectăm această situaţie, preocuparea mea privind acest program naţional fiind un obiectiv pe care l-am urmărit personal cu perseverenţă. Ţin să le mulţumesc tuturor colegilor mei din Parlament pentru  că au înţeles necesitatea acestuia şi au votat ieri pentru realizarea lui”.

Biroul de presă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.