Programul de guvernare al PSD – o gogoaşă electorală umflată
Recentele măsuri anunţate de liderul penal al PSD, Liviu Dragnea, (condamnat la un an de închisoare cu suspendare), sub forma unui program de guvernare seamană cu un nou capitol din volumul „Demagogie si populism” servit românilor în prag de alegeri parlamentare.
Pentru a obţine voturile românilor, condamnatul Dragnea şi acoliţii lui promit orice, chiar daca PSD ştie că aceste promisiuni nu vor putea fi puse în practică niciodată. Mai mult decât atât, masurile populiste propuse de PSD încep să-şi producă efectele din 2018, adică nu de mâine, aşa cum lasă să se creadă. Niciunde, liderii PSD nu vorbesc de unde vor avea banii pentru a pune în aplicare un program de guvernare fantezist, care seamană izbitor cu ce au promis şi altădată, dar pe care niciodată nu l-au pus in practică.
Doar câteva cazuri concrete: pesediştii vorbesc de reducerea a 120 de taxe! Bravo, foarte bine! Întrebarea firească care se pune este de ce nu le-au redus în timpul guvernării Ponta, când numarul de taxe a crescut cu 40. Mai vorbesc socialistii lui Ponta de eliminarea unor taxe, cum este de exemplu, taxa pentru cazier judiciar. Este foarte bine că a aflat si PSD acum că această taxa a fost eliminata înca de anul trecut. O alta minciuna a PSD din programul de guvernare este că modificarea de taxe este de fapt o modificare de tarife! Va amintiţi probabil şi de introducerea accizei la carburanţi de guvernul Ponta si care a însemnat carburanţi mai scumpi la pompa pentru orice deţinător de maşina, sau de taxa pe stâlp.
Foarte grav este că socialiştii doresc o cota unica în trepte, progresivă, după principiul „ luăm mai mulţi bani de la românii care caştigă cinstit, pentru a da ajutoare sociale la tot poporul, inclusiv acelora care vin sa-şi ridice ajutorul social cu Mercedesul!”.
PNL este adeptul „Generalizării cotei unice la 16%, inclusiv cota standard de TVA şi pentru contribuţiile sociale plătite de angajat și angajator”. Aplicarea acestei măsuri înseamnă că mai mulţi bani ramân în buzunarele celor care muncesc cinstit.
PNL va lansa în câteva zile programul de guvernare, care işi propune masuri concrete pentru Reclădirea naţionala a Romaniei la 100 de ani de la Marea Unire, facută de liberali.
În domeniul sănataţii, PNL propune:
- Dublarea salariilor medicilor de la 1 iulie 2017 și reașezarea profesiei de medic în sistemul de salarizare românesc pe o grilă rațională.
- Creșterea salariilor asistenților medicali în medie cu 20%, anual, începând cu 1 iulie 2017 până la dublarea acestora.
- Programul „Casa Medicului“: construirea a circa 900 imobile adecvate pentru asistență sanitară primară, de ambulatoriu, minilaborator de analize, alte investigații, farmacie și locuință pentru medicii comunității rurale și mici urbane.
In domeniul educatiei, PNL propune:
- Statutul cadrului didactic:
- Investiția în profesor – creșterea anuală a salariilor în medie cu 20% începând cu a doua jumătate a anului 2017, până la dublarea acestora, însoțită de evaluarea corpului didactic.
- Investiția în educația timpurie:
- Construirea de grădinițe și creșe (unde nu există) și în marile orașe (unde sunt supraaglomerate) pentru circa 50.000 locuri din fonduri publice, fonduri europene și parteneriat public – privat.
- Generalizarea învățământului de la vârsta de 4 ani.
- Generalizarea programelor de alimentație sănătoasă în școală și din centrele ,,școală după școală,, pe baza tichetelor valorice.
- Generalizarea învățământului preuniversitar într-un singur schimb prin construirea a circa 18.000 locuri în unitățile școlare.
- Investiția în accesul la educație și echitatea educației:
- Dezvoltarea unui sistem de ”burse de reziliență” (în afara burselor sociale și a celor de excelență) care să recompenseze elevii care obțin rezultate în primii 25%, dar provenind dintre cei mai dezavantajați 25% elevi (conform definiției OECD). Valoarea acestora se va stabili prin dezbateri publice.
- Construirea de campusuri școlare pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional.
Familia este o alta prioritate a PNL
- Sprijin pentru familiile tinere, active economic
- Alocaţii mai mari pentru toţi copiii. Se propune creşterea acestora la valoarea de 200 lei / lună.
- Creşă, grădiniţă şi centrul „şcoală după şcoală” la locul de muncă.
- O naştere sănătoasă
- Primele 3 proceduri de inseminare in vitro vor fi gratuite şi achitate din bugetul de stat printr-un program național special.
- Introducerea unui pachet mai larg de analize gratuite pentru femeile însărcinate de peste 35 de ani prin care să se asigure urmărirea adecvată a sarcinii şi să se ofere părinţilor toate informaţiile despre starea de sănătate a copilului (printre altele, în mod concret se va propune decontarea amniocentezei, un test prenatal necesar pentru părinţi dar care este mult prea costisitor pentru multe familii).
- Părinţi, copii, bunici – mai mult timp împreună
- Reducerea impozitului pe venit la jumătate pentru părinţii care au al treilea copil până la vârsta de 7 ani a acestuia/acestora.
- Introducerea voucherului cultural. Fiecare elev va primi la începutul anului şcolar un pachet de 6 vouchere pentru a putea participa împreună cu unul dintre părinţi la evenimente culturale (ex: teatru) sau pentru a vizita obiective turistice sau educative. În ziua activităţii culturale, părintele va avea programul de lucru redus la 4 ore.
Administratia publica trebuie pusă în slujba cetaţeanului
Partidul Național Liberal consideră că procesul de reformare a administratiei publice din România trebuie orientat către obiectivele ce urmăresc în primul rând agenda contribuabilului: Depolitizarea – Profesionalizarea – Transparența și Debirocratizarea – Reducerea poverii administrative cu 40% până în anul 2018 – Consolidarea administrativă – Creșterea calității serviciilor publice – Consolidarea sistemului naţional de integritate
- Codul privind incompatibilitățile aleșilor
- Salarizarea administraţiei publice la nivel european
- Alocarea de resurse financiare suplimentare necesare echilibrării şi reducerii decalajalor dintre regiunile istorice ale ţării (Transilvania în comparaţie cu Moldova şi Ţara Românească)
Reforma Parlamentului – instituție fundamentală a statului democratic
- Creșterea transparenței votului parlamentarilor prin utilizarea votului deschis în toate cazurile. Eliminarea practicii votului secret.
- Eliminarea privilegiilor, inclusiv a pensiilor speciale pentru parlamentari
- Realizarea unui program de lucru precis cu trei săptămâni în Parlament, de luni până joi și o săptămână în teritoriu.
Dezvoltarea regională, rurală, agricolă
În viziunea Partidului Național Liberal prioritatea politicilor de dezvoltare regională pentru acestă etapă constă în orientarea investițiilor pentru creșterea competitivității economice locale și asigurarea coeziunii urban-rural. Printre altele, PNL propune:
Cadastrarea și comasarea terenurilor agricole în scopul creșterii competitivității
- Coordonarea unitară și eficientă a fondurilor pentru mediul rural, indiferent de unde provin, prin intermediul unui ,,Minister al satului românesc,,
- Infrastructura de transport
Obiectivele României pentru domeniul transporturilor sunt legate de eficiența instituțională, simplificarea administrativă, reducerea semnificativă a birocraţiei, promovarea legislaţiei privind parteneriatul public-privat şi privatizarea, mai ales în domeniul serviciilor.
- Conectarea tuturor regiunilor istorice prin autostrăzi europene
- Conectarea Țării Românești cu Transilvania și Banatul prin prioritizarea construirii autostrăzii Sibiu – Pitești și finalizarea Coridorului Pan European (Arad – Sibiu – București – Constanța.
- Conectarea Moldovei cu Transilvania prin demararea construcţiei autostrăzii Unirii: Tg. Mureș – Iași – Ungheni prin constituirea Fondului Român de Dezvoltare Urban Rural (FRDUR).
- Conectarea Olteniei cu Banatul prin autostrada Olteniei (de la Timișoara până la Calafat, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranian care va lega porturile din nordul Germaniei de Balcani).
- Demararea construcţiei autostrăzii Comarnic – Brașov
- Orient Expres la viteze europene
- Finalizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare aferente coridorului IV European (Curtici-Simeria-Sighișoara-Brașov-București-Constanța) în vederea introducerii trenurilor de mare viteză care să lege Bucureștiul de marile capitale europene.
Florin Roman
Preşedinte PNL Hunedoara