După patru luni de pauză avem bucuria de a anunța reluarea campaniei „Premianții fără premii”, eveniment care a debutat în luna octombrie 2013 la Deva. Ideea acesteia este ca oamenii care merită respectul nostru să fie premiați de către oamenii prezenți. Modul de desfășurare este foarte simplu: cei care sunt convinși că propunerea din săptămâna în curs merită efortul lor de a veni să cunoască mai bine un om sunt invitați să îi spună mulțumesc premiantului pe care îl întâlnesc. Tot ei vor fi aceia care vor semna diploma care se va decerna la finalul ceremoniei. Campania noastră propune să ne coalizăm pentru a încuraja oameni deosebiți, oameni care, de cele mai multe ori trec neobservați. Redescoperirea spațiului public pentru a premia oameni reprezintă și un alt mod de viață, unul prin care arătăm tuturor că ne prețuim valorile.
Pentru prima ediție din acest an am ales un dascăl, Doina Ona. Muzica a apărut în viaţa domniei sale încă din copilărie, în Sighetu-Marmaţiei, Maramureş, pe când tatăl său studia la Şcoala Populară de Arte clarinetul şi cânta în cor. După repetiţiile de la şcoală, tatăl o punea să dirijeze piesele pe care le lucrau la cor. Trata această ipostază foarte serios în ciuda vârstei sale de numai 4-5 anişori. După ce a fost admisă la Şcoala de Muzică la secţia de pian, a început să descopere: o lume minunată, plină de taine, de ale căror bariere vroia să treacă, un mod de comunicare, o pasiune şi mai apoi devenind un mod de a trăi numit: muzica. „Copacul pasiunii mele, muzica, a crescut pe tot parcursul vieţii mele” – spune doamna profesor atunci când vorbește despre pasiunea sa, care i-a devenit și profesie.
A urmat cursurile Liceului de Muzică din Baia-Mare, apoi Academia de Muzică „ Gh. Dima” din Cluj- Napoca, iar amprenta copilăriei şi visele ei s-au concretizat prin dubla specializare pe care a obţinut-o la muzică instrumentală şi muzică vocală. Din anul 1980 este profesor la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva. În aceşti 36 de ani pasiunea doamnei Doina Ona s-a concretizat prin efectul asupra a zeci de elevi pe care i-a îndrumat. În primii ani de predare a lucrat cu trei coruri: corul „Modus vivendi” al liceului cu care a obţinut trofeul „Ion Vidu” (Lugoj) la unul dintre cele mai prestigioase concursuri corale din ţară. Cu acest cor a înregistrat de două ori câte 10 lucrări muzicale în Fonoteca Naţională Radio, Bucureşti. Tot sub bagheta sa au activat corul Sindicatului Învăţământului şi Grupul cadrelor didactice, alături de care a susţinut numeroase recitaluri.
Clasa de pian a fost întotdeauna specială pentru sufletul său. Cursurile individuale dau posibilitatea ca actul persuasiv să fie mai eficient şi constructiv în conturarea viitorului pianist. Fiecare elev constituie o provocare pentru profesor, reuşind să le dezvolte pasiunea pentru muzică şi ca atare a obţinut foarte multe premii de-a lungul timpului, un exemplu fiind anul şcolar trecut în care am obţinut peste 50 de premii I şi Marele Premiu. Un număr considerabil de elevi care au terminat la clasa doamnei profesor au continuat specializarea muzicală instrumentală în ţară sau în străinătate, astfel dovedindu-se că pasiunea profesorului a dat roade.
Jurnalista Ada Beraru scria anul trecut așa: E convinsă că „cel mai greu lucru în predare e să îţi convingi copilul că ceea ce face e ceva special. Iar fiind special, trebuie să fie tratat ca o joacă. «Hai să ne jucăm de-a…» Că aşa începem orele de pian. Şi trebuie să ai bucuria. În momentul în care predai, trebuie să trăieşti entuziasmul că îi dezvălui şi lui ceva ce şi tu ai descoperit când erai mic. Elevul e ca un partener de joacă. Şi, jucându-se, începe să facă lucruri serioase. Acele lucruri serioase îi aduc şi aplauze. Îi aduc aprecieri din partea familiei, a rudelor: dintr-o dată se vede vedetă. În plus, simplul fapt că el cântă este o încântare.” A simţit vreodată că îşi pierde vremea? Foarte, foarte rar, cu acei copii care nu aveau niciun potenţial care să fi putut fi dezvoltat. Cu toate acestea, nu a dat înapoi. A citit cărţi de psihologie, de pshihopedagogie, în căutare de soluţii şi pentru a nu “se împiedica” de un astfel de obstacol.
O doare lipsa de educaţie şi de respect cu rădăcini în cei şapte ani de acasă. „Aş face o şcoală pentru părinţi, încă din momentul în care se naşte un copil. Sunt convinsă că toate ar merge mai bine dacă ar exista o asemenea şcoală, indiferent de statutul social. Copiii au forte multe carenţe şi nu sunt ei de vină.” Iar dacă şcoala pentru părinţi rămâne doar un vis, organizaţia neguvernamentală pe care a înfiinţat-o, Piano “Modus Vivendi”, este o realitate. Prin intermediul ei profesoara a organizat la Deva o mulţime de concerte de excepţie, cu invitaţi pe măsură. Un efort uriaş, făcut cu sufletul, în ciuda obstacolelor: „Anul trecut am cumpărat un pian, nu unul de o calitate foarte bună, dar absolut necesar. Primul pian l-am cumpărat din banii organizaţiei, sume adunate din vânzarea biletelor de la concerte, iar pentru al doilea pian am primit sprijin de la primărie. Am închiriat un spaţiu la Centrul Militar şi ţinem acolo pianele. Nu am putea să le tot mutăm de colo colo, că se fac praf! De fiecare dată când avem spectacol, plătim şi o taxă. Cheltuim pe afişe, invitaţii, bilete, dar îi plătesc şi pe cei care cântă. Sunt aşa de fericită că pot să-mi răsplătesc copiii!” Cu foştii şi actualii elevi profesoara Doina Ona se întâlneşte în fiecare an, înainte de Crăciun, iar artiştii susţin împreună un recital comun în trei secţiuni de aproape trei ore. „Într-o secţiune cântă actualii elevi, în cea de-a doua foştii, care sunt pianişti şi profesori, iar în cea de-a treia cântă unii împreună cu alţii, la patru sau opt mâini. Ne vedem înainte de Crăciun, întotdeauna, pentru trebuie să-l aşteptăm pe Alexandru Lazăr, care vine de la Londra”.Toată viaţa, de altfel, s-a hrănit din muzica aceasta care i-a unit, pe ea şi pe elevii ei, indiferent de generaţie şi de meridian. Poate că asta este cea mai mare bucurie a ei: felul în care a reuşit să-şi adune „puii” sub aripile generoase ale muzicii.
„Nu-mi imaginez viaţa fără muzică! Mă simt onorată pentru invitaţia de a fi premiată în cadrul proiectului „Premianţii fără premii”. Mă bucur şi totodată le mulţumesc tuturor celor care se implică în acest frumos proiect. Am urmărit premianţii ediţiilor anterioare şi am observat o trăsătură comună: fiecare se evidenţia în domeniul de activitate, dar şi ca om. Această recunoaştere o datorez familiei mele, profesorilor care m-au educat şi pregătit atât pentru viaţa de artist cât şi pentru cea de pedagog, prietenilor mei care mă susţin, şi mai ales elevilor pe care îi iubesc şi alături de care am bucurii şi împliniri în fiecare zi. Acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine şi îmi confirmă din nou că muzica mi-a înfrumuseţat toată viaţa, mulţumindu-i şi ei!”, ne-a mărturisit doamna profesor Doina Ona.
Pentru exemplul său de dăruire, pentru modul în care și-a urmărit visul, pentru modul în care a slujit publicului iubitor de artă, dar mai ales pentru modul în care a construit valori pe care le-a adăugat în tabloul cultural românesc vă propunem să ne întâlnim cu acest om sufletist și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă din prea plinul sufletului său. Sâmbătă, 11 Martie 2017, ora 11.00, doamna Doina Ona vine să o întâlnim. Aveți ocazia să o priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în centrul Devei, în Piața Victoriei.
Despre proiectul „Premianții fără premii”
E vremea să facem ceva.
A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.
Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.
Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.
Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.
DEVA, 06 MARTIE 2017
