O nouă ediție a campaniei va avea loc sâmbăta viitoare, prima din anul
acesta, după ce am avut o pauză binevenită în perioada sărbătorilor de
iarnă. Început în urmă cu mai bine de doi ani de zile, acest eveniment
propune, printre altele, deprinderea de a ne privi ficecare dintre noi cu
lucrurile bune ale celuilalt, să încurajăm deprinderile frumoase și să
mulțumim celor pe care-i considerăm demni de acst lucru.
Despre doama învățătoare Letiția Pleșa am aflat de la fiica unei alte
premiante, doamna Cornelia Marta, fiica poetei populare Maria Oprea. Doamna
Pleșa, dincolo de activitatea la catedră, a mai făcut și alte lucruri care
merită să le reținem în atenția noastră. A scris o monografie a comunei
Crișcior și a realizat un muzeu etnografic din resurse proprii pe care l-a
donat localității sale. Muzeul se poate vizita gratuit, fără taxă, și este
primitor pentru cei care vor să cunoască o parte din istoria și tradițiile
moților. „*Mă simt puternic atașată sufletește de comuna Crișcior din
Județul Hunedoara pentru că este atât de frumoasă, aidoma unui colț de rai,
și mai ales pentru oamenii ei harnici și minunați, în mijlocul cărora am
trăit și am muncit. Crișciorul este vatra veșniciei care arată că așezările
moțești cu spelndidele ei costume și tradiții au rămas de-a lungul
secolelor aceleași izvoare nesecate de rodnică statornicie a inimii și
cugetului, a faptei, a neamului însuși, ce atestă continuitatea poporului
român pe aceste meleaguri. Generațiile ce vor urma să nu uite nicicând
cultul pentru datini și vestigii ale trecutului, pentru memoria
înaintașilor, pentru credința strămoșească pentru că toate acestea
constituie mărturii imbatabile în formarea noastră ca stăpâni cu drept
istoric de limbă și popor, pământ și neam românesc, constituie reduta
neînvinsă de apărare a identității noastre naționale*”, spune doamna
Letiția Pleșa pe coperta volumlui care-i poartă semnătura.
*Pentru toate acestea, pentru cele arătate mai sus, pentru dragostea
manifestată față de isotira locurilor sale, pentru exemplul de dăruire, vă
propunem, în cadrul primei ediții din acest a a campaniei „Premianții fără
premii” să ne întâlnim cu ea și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne
oferă, un exemplu de om. Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, ora 11.00, doamna
Letiția Pleșa vine să o cunoaștem. Aveți ocazia să o priviți în ochi, să-i
spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi
oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui
Decebal din centrul Devei.*
*Despre proiectul „Premianții fără premii”*
E vremea să facem ceva.
A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un
singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până
acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în
continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă
răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.
Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne
fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și
alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.
Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a
protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac,
prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în
fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui
Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui,
strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem,
să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi
respect.
Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi
să redescopere valorile României.