Concert coral în pântecele Peșterii Bolii. Un concert coral și o expoziție cu fotografii-document au avut loc, astăzi, în pântecele Peșterii Bolii. Asociația Petro Aqua, custodele Peșterii Bolii, a organizat un concert coral multiconfesional susținut de coruri religioase. Acesta se află la cea de-a VIII-a ediție, concertele corale religioase fiind deosbit de apreciate, urmare a acusticii deosebite pe care o prezintă Peștera Bolii pentru acest tip de evenimente cultual-religioase.
“Este concertul anual, însă anul acestea ne-am dorit să fie ceva mai deosebit pentru a marca aniversarea celor 100 de ani scurși de la Mare Unire. Am organizat, astfel, o expoziție dedicată Centenarului”, a declarat Imre Szuhanek, președintele Asociației Petro Aqua.
Zeci de imagini rare au fost expuse la intrarea în peșteră. Mai bine de un an de zile a durat procurarea acestor fotografii-document.
“Am avut acea expoziție cu fotografii care descriu Valea Jiului în timpul Primului Război Mondial. Sunt 65 de fotografii, care au peste 100 de ani și am reușit cu greu să le adunăm. Expoziția se circumscrie Centenarului. Luptele din Valea Jiului au împlinit 102 ani. A fost foarte greu să adunăm pozele. Atunci când a izbucnit războiul, în anul 1916, armata română nu avea nici medici, dar forografi. Multe dintre fotografii le-am găsit pe site-urile germane. Fotografia Ecaterinei Teodoroiu am găsit-o pe un site german. Aceste site-uri au prezentat luptele din Valea Jiului. Cel mai dramatic eveniment care s-a petrecut, în acele timpuri în Valea Jiului, este că aici au murit 5400 de militari, numai în Straja au murit 1600. Aici au fost lupte teribile”, a spus Ovidiu Rizopol, vicepreșeidntele Asociației Petro Aqua.
Fotografiile au rămas dovada amară a războaielor duse în Valea Jiului.
Monika BACIU