Gimnaştii din ţară îşi dau întâlnire la Petroşani. Luna aceasta la Petroşani va avea loc cea de-a IX-a ediţie a Concursului Naţional de Gimnastică Aerobică Cupa Parâng. Gimnaşti din întreaga ţară se vor duela pentru a obţine un loc fruntaş pe podium. Administraţia locală susţine organizarea acestui eveniment cu suma de 7000 de lei.
“Pentru a sprijini mişcarea sportivă în municipiul nostru, împreună cu Consiliul Local, în calitate de coorganizator al acestei competiţii alături de Clubul Copiilor Petroşani propun alocarea sumei de 7000 de lei. Această sumă reprezină o parte din cheltuielile totale necesare organizării acestei competiţii”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
La eveniment vor fi prezenţi sportivi din întreaga ţară. Concursul se va desfăşura pe şapte categorii de vârstă ce vor participa la mai multe probe. Fiecare participant va primi din partea organizatorilor premii, cupe şi medalii.
Monika BACIU