Contractul de finanțare pentru ”Grădinița Viitorului” a fost semnat. Modernizarea sistemului educațional si dotarea instituțiilor de învățământ din municipiul Lupeni, reprezintă unul din obiectivele principale pentru primarul Lucian Resmeriță. Întrucât proiectele pe care dorește să le implementeze pentru dezvoltarea și modernizarea localității sunt numeroase și necesită investiții majore, edilul și-a propus să atragă cât mai multe resurse financiare din fondurile europene.
Un astfel de proiect este și ”Grădinița Viitorului” – proiect care cuprinde reabilitarea și echiparea grădiniței, precum și reabilitarea aleilor de acces, al cărei contract de finanțare a fost semnat în aceste zile.
”Am semnat contractul de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, AXA 13 pentru Proiectul ”GRADINITA VIITORULUI” în valoare de 9.457.471,96 lei. Acesta cuprinde: reabilitarea, modernizarea și dotarea Gradinitei de pe strada Tineretului, din Cartierul Viitorului și reabilitarea aleilor de acces la grădinită, trotuarelor si a infrastructurii rutiere aferente, în suprafata de aproximativ 10.000 mp în zona dintre străzile Viitorului si Tineretului. Întrucât îmi doresc să facem cât mai multe investiții în municipiul Lupeni , în vederea dezvoltării acestuia pe toate planurile, atât în domeniul educațional prin modernizarea instituțiilor de învățământ, dotarea acestora cu echipamente moderne și performante, al sănătații, infrastructurii dar și a parcurilor din localitate și prin toate acestea să oferim un grad ridicat al calității vietii lupenenilor, pentru a putea pune în aplicare toate proiectele pregătite, vom face tot posibilul ca pentru dezvoltarea municipiului Lupeni , să atragem cât mai multe fonduri europene .NE VOM DEZVOLTA CU FONDURI EUROPENE!”, a declarat Lucian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.