.Index Actualitate

Copiii, învăţaţi să colecteze selectiv

Educaţia trebuie să se facă de la vârste fragede. Tocmai pe acest aspect mizează şi cei de la Consliului Judeţean Hunedoara care promovează colectarea selectivă a deșeurilor în rândul copiilor. Cei de la instituţia judeţeană sunt sprijiniți de organizația Salvați Copiii, Filiala Hunedoara printr-o acțiune socio-educativă.

“Conceptul acțiunii de la Petrila se bazează pe educția de la copil la părinte. Copiii participanți la eveniment vor deveni promotori ai colectării corecte a deșeurilor. Președintele organizației Salvați Copiii, Filiala Hunedoara consideră că educația de la copil la părinte a dat rezultate bune în cei 16 ani de activitate. Organizația derulează programe pentru sprijinirea copiilor aflați în situații de dificultate din anul 1999. În aceşti ani, peste 1300 de copii, aparţinând unui număr de 600 de familii, au primit sprijinul Organizaţiei Salvaţi Copiii – Centrul de zi, prin activităţi educative, psiho-sociale, activităţi de întrajutorare materială și activitati de constientizare si informare cu privire la drepturile copilului în societate”,  spun oficialii Consiliului Judeţean Hunedoara.

Alături de copii vor participa la acţiune şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara. Preşedintele CJH, Adrian David, vicepreşedintele CJH, Vetuţa Stănescu, administratorul public al judeţului Hunedoara, Dan Stoian, se vor întâlni cu copiii de la Salvaţi Copiii, filiala Petrila. Copiii vor învăța să colecteze separat deșeurile, utilizând pubele colorate. Cu acest prilej, eforturile lor vor fi răsplătite cu materiale de informare și promovare realizate în cadrul proiectului “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara”. Colectarea selectivă se referă la separarea deşeurilor în patru fracţii (hârtie/carton, sticlă, plastic/metal și deșeuri biodegradabile).

Sistemul integrat de management al deșeurilor va permite reciclarea deşeurilor, cu sprijinul activ al locuitorilor judeţului Hunedoara, care sunt chemaţi să realizeze, începând cu 2016, colectarea selectivă a deşeurilor. Valoarea eligibilă a proiectului este de 233.400.127 lei (fără TVA), din care 99% reprezinta finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POS Mediu şi din bugetul de stat, iar 1% contribuţia judeţului Hunedoara.Proiectul “Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Hunedoara” are ca scop principal îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor din județul Hunedoara şi îşi propune să asigure servicii care permit colectarea selectivă, contribuind la respectarea cerinţelor europene din domeniu. Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.