Cristian Resmeriță cere măsuri concrete pentru CEH. Senatorul Cristian Resmeriță, membru al comisiei pentru energie a Senatului de la începutul acestei sesiuni parlamentare, solicită în prima ședință a comisiei discutarea situației Complexului Energetic Hunedoara. În vederea găsirii unor soluții viabile pentru continuarea activității Complexului, senatorul a solicitat ca la această ședință să fie prezenții toți factorii de răspundere de a căror decizie depinde soarta Complexului Energetic Hunedoara, reprezentanții Ministerului Energiei, conducerea CEH, Consiliul de Administratie, reprezentanții Sindicatului Reprezentativ al minerilor, parlamenatarii din judetul Hunedoara.
„În întreaga mea activitate de parlamentar am luptat pentru contiunarea activității în minerit. Complexul trece din nou printr-o situație dificilă, nu pot accepta decizia ca alte două mine să fie închise și cu toate acestea nici până în prezent nu există o strategie clară pentru funcționarea CEH. În calitate de membru al comisiei pentru energie pe care am dobândit-o la începutul acestei sesiuni parlamentare am solicitat ca în prima ședință a comisiei, care va avea loc marți, pe ordinea de zi să se afle discutarea situației Complexului Energetic Hunedoara și prin convocarea tuturor factorilor de decizie: reprezentanți ai Ministerului Energie, conducerea CEH, conducerea Consiliului de Administrație al CEH, sindicatul reprezentativ, parlamentarii judetului Hunedoara și împreună cu membrii comisiei pentru energie să facem în așa fel încât să găsim în cel mai scurt timp cele mai bune soluții pentru a evita inchiderea altor mine și continuarea activității Complexului Energetic Hunedoara”, a declarat Cristian Resmeriță, senator PSD.
Senatorul susține că la nivelul administrației Complexului Energetic Hunedoara și Ministerul Energiei nu a fost elaborat niciun plan concret pentru societatea energetică. În plus, Cristian Resmeriță accentuează faptul că timpul se scurge în defavoarea Complexului Energetic Hunedoara în ceea ce privește minele Lupeni și Lonea, deocamdată neexistând nicio decizie oficială privind prelungirea activității cu producție a celor două unități miniere.
“Comisia pentru Energie s-a înființat în urmă cu două săptămâni. Am cerut să fac parte din această comisie și am cerut o discuție pe tema Complexului Energetic Hunedoara. Din partea comisiei, am rugat președintele să trimită invitații către Ministerul Energiei și către sindicatul reprezentativ. Ministerul Energiei trebuie să se organizeze, pe cine învită. Aștept în urma discuției de marți, să știm exact niște chestiuni, pentru că imediat suntem în 1 octombrie și avem singurul lucru cert că Lupeniul și Lonea își încetează activitatea la finele anului. Deocamdată, altă chestiune certă nu avem. Eu vreau niște lucruri certe pe care să le știu, să văd ce gândire au, ce dorințe, ce speranțe, să îmi dea niște răspunsuri într-un cadru instituțional, mai ales că la Petroșani (la întâlnirea cu Corina Crețu și Rovana Plumb – n.r.), eu am pus niște întrebări și au rămas fără răspuns”, a mai declarat senatorul Cristian Resmeriță.
La acest moment, singura certitudine cu privire la Complexul Energetic Hunedoara este oprirea producției la minele Lupeni și Lonea la finalul acestui an. Societatea energetică se află într-o situație extrem de dificilă din punct de vedere financiar și nu numai.
Monika BACIU