Cristian Resmeriță: “Mina Lupeni și mina Lonea să fie scoase de pe programul de închidere”. Senatorul Cristian Resmeriță vrea retragerea minelor Lupeni și Lonea din programul de închidere. Acesta și-a prezentat punctual de vedere în fața oficialilor Comisiei Europene, care la finalul săptămânii trecute s-au aflat la București. Întrevederea a avut loc în cadrul platformei pentru zonele miniere aflate în tranziție.
“Va veni și CEH cu niște proiecte. Eu mi-am susținut punctul de vedere, deși nu am fost pe aceeași lungime de undă cu membrii Comisiei Europene, faptul că mina Lupeni și mina Lonea să fie scoase de pe programul de închidere. Asta trebuie să rețină. Am simțit că membrii comunității europene nu sunt de acord cu acest lucru și am simțit că nici reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara nu sunt de acord cu această propunere. De cât să primești subvenție ca să închizi ceva, mai bine să ni se permită să subvenționăm ceva care să funcționeze”, a declarat senatorul PSD, Cristian Resmeriță, în cadrul unei emisiuni de radio de la MONDO FM.
Potrivit notificării inițiale, mina Lupeni trebuia să își înceteze activitatea în luna septembrie a anului trecut. Comisia Europeană a aprobat prelungirea funcționării unității miniere cu producție de cărbune până la finalul acestui an.
“Dacian Cioloș a venit în anul 2016 și a anunțat închiderea celor două unități miniere, cu termen, septembrie 2017. În momentul de față ne aflăm în aprilie 2018 și exploatările miniere funcționează. O primă măsură prin care Guvernul PSD arată că ia în considerare această măsură este faptul că producția s-a dus peste termenul preconizat. Eu cred că scopul principal este să menținem mineritul în funcțiune la orice dimensiune, oamenii să iasă la pensie”, a mai spus sursa citată.
Planuri integrate
Se vorbește, din nou, de Valea Jiului ac zonă defavorizată, dar și de Valea Jiului ca un tot unitar. Astfel de discuții au avut loc în repetate rânduri, însă rezultate au întârziată să apară.
“Valea Jiului a fost aleasă ca zonă defavorizată pentru a intra într-un program special al Comisiei Europene. Am cerut câteva lucruri concrete, că intrăm într-un astfel de proiect nu înseamnă că ne sunt alocate fonduri suplimentare. A fost o primă discuție și s-a stabilit un calendar. Până în luna mai, toți primarii din Valea Jiului centralizează niște propuneri pe care le au pentru localitățile lor, dar să nu creadă cineva că propunerile vor fi pentru a repara străzi. Astfel de propuneri nu sunt acceptate. Dorim să facem un plan integrat de dezvoltare a Văii Jiului”, a mai precizat senatorul.
Tot pentru Valea Jiului ar trebui să se stabilească și un fond financiar special, astfel încât atragerea finanțărilor să fie mai facilă, mai menționează senatorul.
“Am mai cerut să aloce axă financiară separată pentru Valea Jiului în cadrul tuturor programelor operaționale de atragere a fondurilor europene. Să avem bani dedicați pentru Valea Jiului. în momentul de față nu există o astfel de posibilitate. Eu cred că este unul dintre obiectivele principale, să convingem comunitatea europeană despre necesitatea ca Văii Jiului să îi fie alocată o sumă specială pentru anumite proiecte, bani pentru care să nu trebuiască să ne luptăm cu alte localități din țară”, a spus Cristian Resmeriță la emisiunea de la radio.
Facilități fiscale pentru investitori, este o altă propunere a celor care au participat la întâlnire. Astfel de facilități fiscale au mai fost acordate celor care au venit să realizeze afaceri în Valea Jiului, pe vremea când zona avea statut oficial de zonă “defavorizată”. șI atunci, unii au jonglat cu facilitățile fiscale, și-au făcut sediile sociale ale firmelor în Valea Jiului, iar afacerile șI le-au derulat în alte zone ale țării.
“Am solicitat a se acorda facilități fiscale celor care vin să investească în Valea Jiului și celor care crează locuri de muncă, pentru că primarii nu pot să ajute investitorii pe care îi au în localități sau care doresc să fie aduși. Am solicitat ca pentru Valea Jiului să se producă o modificare a Codului Fiscal, în urma cărora să se poată obține niște facilități fiscale pentru cei care vin, investesc și crează locuri de muncă în zonă”, a mai specificat senatorul Cristian Resmeriță.
Până în luna mai, primarii din Valea Jiului trebuie să prezinte o serie de propuneri celor ed la Comisia Europeană.
Monika BACIU