Cristina Prună la finalul primului mandat de parlamentar. Deputatul USR Cristina Prună se apropie de finalul primului mandat în Parlamentul României. Pe parcursul celor patru ani deputatul a a vut o activitate bogată printre care se numără 125 de luări de cuvânt, în 83 de ședințe, 39 de luări de cuvânt în Biroul Politic, în 27 de ședințe, 129 de inițiative legislative din care s-au materializat 20 de legi promulgate. Mai mult decât atât parlamentarul USR a avut nu mai puțin de 204 întrebări și interpelări și 14 moțiuni.
Cristina Prună s-a remarcat și în rândul oamenilor din Valea Jiului fiind primul parlamentar de la București care și-a deschis un birou parlamentar la Petroșani tocmai pentru a putea fi mai aproape de nevoile cetățenilor din această zonă.
Odată deschis acest cabinet, deputatul USR, a putut să vadă toate problemele cu care se confruntă locuitorii Văii Jiului în toate domeniile de activitate și cu toate categoriile sociale.
Cea mai mare implicare a avut-o însă în mineritul din Valea Jiului, această chiar intrând în subteranul unei exploatări miniere pentru a vedea condițiile în care își desfășoară activitatea o mare parte a locuitorilor zonei.
După ce a văzut condițiile grele de lucru deputatul USR, Cristina Prună, a încercat să vină în sprijinul celor care trudesc în adâncul minelor. În anul 2017 s-a creat și o platformă a regiunilor carbonifere în tranziție care după părerea deputatului este un lucru benefic pentru Valea Jiului. La momentul respectiv Cristina Prună spunea:
„Platforma regiunilor carbonifere în tranziție a fost lansată de Comisia Europeană încă din decembrie 2017. Este o inițiativă europeană care își propune să finanțeze proiecte în zonele carbonifere din Europa care trec prin tranziția către energie nepoluantă. Fondurile alocate vor fi stabilite în cadrul următorului buget UE și este posibil să fie consistente. Valea Jiului este deja parte din această platformă. În februarie 2018, i-am adresat o scrisoare comisarului european pentru energie și climă, Miguel Arias Canete, pentru ca acest lucru să se întâmple. De aici încolo, guvernul, primăriile și comunitățile locale din Valea Jiului trebuie să lucreze împreună pentru a veni cu propuneri viabile de proiecte”, declara deputatul USR Cristina Prună.
Prună este de părere că Valea Jiului se confruntă cu probleme economice din cauza restrângerii activității miniere. Complexul Energetic Hunedoara are datorii foarte mari iar lipsa investițiilor își spune cuvântul. Deputatul USR Cristina Prună spune că ar trebui găsite soluții pentru ca în zonă să se facă investiții. Mai mult decât atât dă ca exemplu Polonia unde au fost făcute foarte multe investiții în domeniul minier, tocmai pentru ca această activitate să continue și pentru a respecta normele de mediu.
“Închiderea minelor s-a negociat în momentul în care noi am decis să intrăm în Uniunea Europeană. Pe lângă acest lucru trebuie să vedem ce s-a întâmplat cu mineritul de 30 de ani încoace. Aici în Valea Jiului exemplul este cel mai grăitor pentru că s-a furat foarte mult și s-a căpușat la fel de mult. Trebuie să ne uităm la Complexul Energetic Hunedoara pentru că arată cum arată. A fost deschisă o procedură de infringement de la Uniunea Europeană pentru că CEH a luat 60 de milioane de euro ajutor de stat iar în 2016 guvernul PSD-ALDE ar fi trebuit să vină cu un plan de restructurare. Acest lucru nu a fost făcut nici până în prezent iar la ora actuală nu există niciun plan de restructurare al Complexului Energetic Hunedoara. Dacă s-ar fi dorit salvarea mineritului în România ar fi trebuit făcute investiții. În Polonia 80% din energia electrică vine din minerit dar acei oameni au investit în acele companii și acum se dau peste cap să reducă acele emisii de CO2, pentru că din acest motiv se închid minele și trecem printr-o tranziție energetică. Sunt de părere că la noi nu s-a făcut acest lucru pentru că s-a furat foarte mult și nu a existat un interes ca aceste companii să funcționeze. Au considerat că dacă își pun oameni în posturi cheie vor avea influență. În anul 2017 zece europarlamentari PSD și ALDE au votat împotriva mineritului din România, la Bruxelles, deși în România și Tudose și Dăncilă spuneau că vor deschide minele. Trebuie să ne dăm seama în această zonă că acestă traziție energetică se întâmplă. În 2018 aflându-mă la Bruxelles și auzin de această platformă i-am scris comisarului ca Valea Jiului să fie inclusă în această platformă energetică. Trebuie găsite oportunități și mijloace de a finanța acestă zonă astfel încât să se diversifice să nu mai rămână o zonă monoindustrială”, a precizat deputatul USR Cristina Prună.
Astfel Cristina Prună este singurul parlamentar din București care a decis să vină în Valea Jiului și să se implice în nevoile cetățenilor de aici.