Angajaţii CEH stau cu sabia deasupra capului. Lunar există posibilitatea ca angajaţii Complexului Energetic Hunedoara să nu îşi încaseze salariile şi asta din cauza nenumăratelor procese pe care angajatorul le are cu diferite firme.
“Chiar daca sunt date asigurari nefondate din partea directorului general prin care salarile sunt asigurate pana la sfarsitul anului 2015 acest risc exista in permanenta pentru ca titlurile executorii care sunt puse pe conturile CEH, problemele economice in care acesta se zbate tin acest risc la nivel maxim”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.
Zeci de procese sunt înregistrate pe rolul instaneţelor hunedorene în care creditorii îşi cer banii de la Complexul Energetic Hunedoara. În unele dosare instanţa s-a pronunţat şi a dispus recuperarea sumelor.
“Admite în parte cererea de ordonanţă de plată formulată de către creditorul SC Daverosan SRL, împotriva debitorului Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA , şi în consecinţă: Ordonă debitorului să plătescă creditorului suma de 65.323,26 lei reprezentând debit restant şi 16.399,75 lei prenalităţi de întârziere calculate până la data de 15.06.2015 în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe. Respinge în rest cererea. Obligă debitorul să plătescă creditoarei suma de 200 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare cu debitoarul şi creditorul”, este una dintre soluţiile unui dosar.
“Admite cererea formulată,aşa cum a fost precizată de reclamanta SC ROMINEX MINIX ENGINEERING SA, în contradictoriu cu pârâta Complexul Energetic Hunedoara SA, obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 298865,86 lei şi 200 lei cheltuieli de judecată, în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată într-o altă soluţie a instanţei.
Datoriile Complexului Energetic Hunedoara au ajuns la 555 de milioane de lei, bani care îi datorează statului român. La această sumă se adaugă şi datoriile faţă de creditori.
Monika BACIU