Cum pot fi motivați tinerii să nu mai plece din țară? Valea Jiului s-a depopulat masiv în ultimii ani. Au plecat tinerii, dar șI persoanele trecute de prima tinerețe. Mirajul unui trai mai bun, dar și câștigurile salariale decente într-o țară străină au determinat mii de locuitori ai Văii Jiului să plece în Occident. Acum, se caută soluții pentru a-I readuce acasă pe cei care au plecat. Senatorul PSD, Cristian Resmeriță, recunoaște că un asemenea lucru este foarte greu de realizat, chiar șI în condițiile în care nivelul de trai din România a crescut.
“Destul de greu (de realizat un proiect pentru a-I convinge pe tinerii plecați în străinătate să se întoarcă acasă-n.r.) dacă e să fim superstițioși. Faptul că am dorit să intrăm în comunitatea europeană, că nu mai sunt granițele cum au fost înainte a reprezentat o dorință a poporului român. Foarte mulțI dintre cei care sunt tineri au ales să plece în altă parte. Eu cred că nu se poate face un proiect la nivel local, ci un proiect la nivel național. Dacă e să discutăm de un proiect la nivel național cred că guvernarea PSD implementează acest program”, a declarat Cristian Resmeriță, senator PSD.
Un alt argument al senatorului este legat și de creșterea salariilor din România. Acesta vine cu cel mai recent exemplu, și anume cu creșterea salariului minim de la data de 1 decembrie 2018.
“Din 1 decembrie, salariul minim va fi de 2350 de lei pentru cei care au cel puțin 15 ani pe cartea de muncă sau lucrează pe studii superioare, 2080 de lei pentru ceilalți. 2350 de lei reprezintă 500 de euro. Vă imaginațI vreodată ca într-un viitor apropiat salariul minim în România să fie de 500 de euro? În momentul de față salariul minim a ajuns 500 de euro în România, binînțeles se opresc taxele șI impozitele. Cred că astfel de pașI trebuie făcuți. Nimeni nu vine acasă doar pentru că îi cheamă primarul sau părinții. E nevoie de un proiect prin care ei să fie bine plătițI șI respectați. Creșterea nivelului de trai e soluția prin care i-am putea ține acasă”, a mai spus sursa citată.
Statisticile arată că România se depopulează într-un ritm alert. Este a doua țară ca migrație după Siria, stat care se află în plin război. Statisticile județene arată că la începutul anului populația stabilă era în număr de 461.832 de persoane, în scădere cu peste 2000 de persoane, față de 1 iunie 2017. Mii de hunedoreni au ales să plece în străinătate în căutarea unui trai decent.
Monika BACIU