Dan Marinescu, omul faptelor. Simpla descriere a vieţii din Colonia de Jos a municipiului Vulcan, relatare făcută de Dan Marinescu, candidatul independent la Primăria municipiului Vulcan, a avut ecou în rândul autorităţilor locale. Dan Marinescu a arătat săptămâna trecută în ce condiţii mizerabile trăiesc locuitorii Coloniei de Jos din municipiul Vulcan, o localitate de nivel European. Autorităţile locale au luat atitutidine, după ce imaginile au apărut în presă.
“Nu le-am promis nimic eu doar le-am spus oamenilor ca voi face tot posibilul sa încerc să rezolv acea problema în limitele posibilităților mele. În urma sesizărilor făcute de mine în mass media cat și pe social-media în special pe rețeaua de socializare Facebook, autoritățile locale s-au simțit și au luat imediat masuri pentru a remedia aceasta problema care exista de ani de zile în acea zona. După cum spuneam prefer sa spun multe în vorbe puține pentru ca sunt mai mult un om al faptelor nu al vorbelor goale!”, ne spune Dan Marinescu, tânărul candidat la funcţia de primar al municipiului Vulcan.
Oamenii din zonă au nenumărate probleme, iar Dan Marinescu susţine că dacă va ajunge primar îşi va concentra atenţia asupra Coloniei de Jos, astfel încât şi aceasta să fie demnă de secolul XXI.
“Este una din problemele sesizate de mine în urma discuțiilor avute cu cetățenii din zona respectiva. Sper ca administrația sa le rezolve și celelalte probleme în ceea ce privește drumurile și apa și canalizarea din acea zona, dacă nu, în cazul în care voi ajunge primar ma voi ocupa în mod special de acele probleme precum și de multe altele pe care le-am dezbătut cu cetățenii în urma strângerii de semnaturi pe lista de susținători pentru candidatura mea la funcția de primar independent a Municipiului Vulcan. Prefer sa muncesc și sa rezolv cat mai multe probleme cu care se confruntă cetățenii nu sa petrec cum fac alții”, a mai spus Marinescu.