Apartamente pentru mai mulţi lupeneni. Administraţia locală de la Lupeni a aprobat repartizarea unor locuinţe de tip ANL mai multor tineri din localitate. Acest lucru a fost posibil după ce unii dintre chiriaşi au renunţat la imobilele ce le-au fost atribuite. Mai mulţi chiriaşi ai blocurilor ANL din Lupeni care au decis să rezilieze contractele cu administraţia locală. Au aşteptat ani la rând pentru a beneficia de o locuinţă, iar acum nu le mai vor astfel că au notificat administraţia locală. Locul celor care au renunţat va fi ocupat de alţi tineri care se încadrează în criteriile stabilite de municipalitate. Mai mult decât atât, la Lupeni a fost deja epuizată lista cu solicitările pentru locuinţe.
“Menţionez faptul că în prezent lista de priorităţi aprobată de Consiliul Local al municipiului Lupeni este epuizată nemaifiind dosare de repartizat”, susţin reprezentanţii administraţiei locale de la Lupeni.
Astfel două tinere din Lupeni vor primi un apartamant cu trei camere, iar alte două persoane vor beneficia de garsoniere în blocurile ANL din localitate.
Monika BACIU