Demersuri pentru realizare blocului ANL de la Vulcan. Directorul Agenției Naționale pentru Locuințe, Andrei Ţurcanu, s-a aflat în municipiul Vulcan. Alături de primarul Gheorghe Ile, a fost vizitat amplasamentul pe care urmează a fi construit cel de-al doilea bloc ANL destinat tinerilor cu vârsta de până în 35 de ani. în primăvara acestui an, autoritățile locale de la Vulcan au primit un aviz pozitiv de la Agenția Națională de Locuințe pentru construirea unui bloc destinat tinerilor. În acest sens, Consiliul Local urmează să aprobe nota conceptuală.
”Solicitările privind repartizarea de locuințe sunt încă la un nivel ridicat de interes din partea vulcănenilor, în mod special tinerele familii făcând cereri în acest sens. Desigur, noi la Vulcan am investit și în anii precedenți și continuăm investițiile în domeniul spațiului locativ, prin amenajarea de locuințe sociale în fostele cămine militare din zona Dincă. Statutul locuințelor sociale este însă unul aparte și atunci ne-am gândit că ar fi oportun să facem demersurile necesare și pentru construirea unui bloc ANL în municipiul Vulcan”, a spus Gherghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
Blocul ANL din Vulcan va fi construit pe o suprafață de 1300 de metri pătrați și avea avea regoimul P+3, vor fi realizate 33 de spații locative pentru închiriere.
Monika BACIU