Dezbatere pe buget amânată în așteptarea banilor de la CJH. Bugetul local al municipiului Vulcan pentru anul 2018 ar fi trebuit dezbătut, joi. Consilierii locali, dar și cetățenii s-au prezentat la întrunire. Degeaba însă. Dezbaterea a fost amânată. Se așteaptă ședința Consiliului Județean Hunedoara în cadrul căreia urmează a fi repartizate sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2018 și estimările pe anii 2019 – 2021.
“Dezbaterea publică a bugetului pe anul 2018 se amână până după ședința Consiliului Judetean”, ne-a spus Florin Govor, consilier local de la Vulcan.
De altfel și pe pagina de internet a Primăriei Vulcan a fost postată o astfel de informație, potrivit căreia dezbaterile se amână pentru data de 30 ianuarie.
“Prin prezenta va aducem la cunoștinta ca din motive obiective dezbaterea publica a proiectului de buget pe anul 2018 nu va mai avea loc in data de 25.01.2019 ora 11, ci in data de 30.01.2018 ora 11, in Sala de sedinte a Primariei municipiului Vulcan”, arată informarea Primăriei Vulcan.
Ședința ordinară a Consiliului Județean Hunedoara are loc mâine, 26 ianuarie, începând cu ora 11:00. Proiectul de buget de la Vulcan, aferent anului 2018, cuprinde și diferite investiții în mai multe domenii.
Monika BACIU