Domnule Viceprim-ministru,
În vreme ce multe zone turistice din țară pun în valoare prin amenajări traseele montane pentru mountain bike – cunoscute și sub numele de trasee downhill mtb, cum ar fi zona Munților Bucegi, Piatra Craiului, Postăvaru, Baiului ș.a., în Valea Jiului, care prezintă sub acest aspect un mare potențial, oferta care stă la dispoziția turiștilor și a celor dedicați acestor activități este limitată.
Astfel, există o serie de trasee, între care unele depășesc 10 km, care ar putea fi amenajate special pentru acest sport din ce în ce mai popular la nivel continental și global. Unul dintre acestea se găsește pe raza Municipiului Petroșani și face legătura între Zona de agrement „Brădetˮ și Stațiunea „Parâng,ˮ traseu care odată amenajat, ar putea deveni una dintre cele mai lungi și atractive trasee pentru downhill bike din întreaga Europă. Investițiile în astfel de amenajări nu sunt foarte costisitoare, necesitând doar marcaje și semnalizări, podețe, popasuri și alte intervenții minimale. Mai mult, tineri pasionați au și conceput proiecte pentru o serie de astfel de trasee, însă acestea se lovesc adesea de reprezentanții unor autorități publice, obișnuiți să aloce sume însemnate pe drumuri care nu se mai finalizează, pe contracte cu pavele și alte betoane.
Dat fiind cele prezentate, vă rog domnule Viceprim-ministru să ne comunicați cum apreciază ministerul dvs. prin Autoritatea Națională pentru Turism oportunitatea dezvoltării acestui gen sportiv și de agrement în zona Văii Jiului, precum și recomandările în materie pentru autoritățile publice locale din această zonă.