Distracție și voie bună la Zilele Municipiului Lupeni. Ca în fiecare an Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni îi invită pe cetățenii din localitate și nu numai la Zilele Muncipiului Lupeni. Pentrucerile vor fi organizate în data de 14-15-16 iulie. Pe scenă vor urca ansambluri de muzică populară și trupe atât din Valea Jiului cât și din țară. Astfel vineri, 14 iulie, vor cânta cei de la Clasa de canto ”Simona Ionașc”, Asociația Culturală ”Lirica”, Ionela Magyari, Emilia Ghinescu, Nicu Paleru și Ciprian Roman.
Sâmbătă, 15 iulie, vor urca pe scenă cei de la Freeland, Color Grup, Diana Delis, Alecsia Ilieș, Florin Paul Camen, Marțincu Ionel, iar seara va fi completată de Alessia și Iris.
Ziua de duminică, 16 iulie este dedicată lui Luke de la Lupeni, Biancăi Crișan&Formația Tiric Brothers, lui Leo Cosma, Asociației Culturale ”Lirica” Mesagerii Iubirii și Lenuței Ciuta.
”Facem eforturi an de an pentru ca aceste zile care pe noi ne reprezintă, să fie organizate cât mai bine, să aducem artiști care să-i încânte pe locuitorii municipiului Lupeni și de ce nu pe cei care sunt din alte localități și doresc să petreacă alături de noi aceste zile de sărbătoare. Vă așteptăm cu drag în perioada 14-16 iulie la petrecere”, a declarat Lucian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.
În cadrul Zilelor Municipiului Lupeni vor exista spectacole, scenete, terase și un parc de distracție.