Serbările câmpenești vor debuta, imediat după sărbătorile Pascale. Prima nedeie are loc în ziua de Paște. Municipalitatea de la Petroșani a alocat 8000 de lei pentru păstrătorii tradițiilor. Momârlanii din Valea Jiului păstrează, cu sfințenie, vechile obiceiuri, iar nedeile sunt unele dintre acestea. Petrcerile câmpenești serbează reînvierea naturii sau cinstesc anumite sărbători religioase ale anului bisericesc.
“Nedeile sunt sărbători desfășurate începând cu prima zi a Paștelui, când în curtea bisercii, se pregătește o masă plină de bucate. Păsatul, ciorba și tocănița de oaie sunt pregătite numai de bărbați, din ele înfruptându-se toți cei care au participat la sfânta slujbă. Ei spun că nedeia este o tradiție veche ce trebuie respectată, păstrată și transmisă nealterată generațiilor viitoare”, spun reprezentanții Primăriei Petroșani.
În acest sens s-a alocat suma de 8000 de lei pentru premierea persoanelor care păstrează nealterată tradiția organizării acestor evenimente.
Monika BACIU