
Programul de creștere a eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Petroșani avansează, un nou imobil fiind aproape de finalizare. Este vorba despre Blocul 1 de pe strada Unirii, unde lucrările de anvelopare, realizate cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se apropie de final.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a efectuat o vizită în teren pentru a verifica stadiul execuției.
„Constructorul mai are de realizat doar mici finisaje, după care obiectivul va fi finalizat”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Acest proiect face parte dintr-un amplu program de modernizare a blocurilor din Petroșani, având ca scop reducerea consumului de energie și îmbunătățirea confortului termic al locatarilor.
Autoritățile locale continuă demersurile pentru atragerea de fonduri europene destinate eficientizării energetice, un obiectiv esențial în contextul tranziției către un oraș mai sustenabil.