Paradă militară, de 1 Decembrie la Vulcan. La fel ca în fiecare an, administraţia locală de la Vulcan marchează cu fast evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României. Marţi, 1 decembrie, începând cu ora 12 va avea loc parada militară.
“Anul acesta nu se depun coroane pentru că nu este un moment comemorativ. La fel ca de fiecare dată va avea loc parada militară la care vor participa copiii de la Liceul Militar din Alba Iulia, poliţia Locală, dar şi alţii. Apoi ne vom îndrepta la şcoala generală numărul 1 unde se va servi fasole cu cârnaţi, vin fiert şi ceai cald”, a declarat Cristian Merişanu, viceprimarul municipiului Vulcan.
Evenimentele se vor încheia cu un spectacol susţinut de elevii de la şcolile din localitate. 1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Monika BACIU