Un expert va tranşa litigiul dintre Primăria Petroşani şi Keops. Pe rolul Tribunalului Hunedoara a fost înregistrat un dosar în care firma Keops a chemat la bară Consiliul Local Petroşani şi Municipiul Petroşani prin primar într-un dosar care are ca obiect “obligaţia de a face”, instanţa de la Tribunalul Hunedoara a numit un expert în acest dosar.
“Acţiunea are ca obiect returnarea investiţiei făcute în cinematograful Victoria înainte de a fi preluat din nou de către administraţia locală”, susţin reprezentanţii administraţiei locale de la Petroşani.
Clădirea cinematografului, situată într-o zonă centrală a municipiului Petroşani, aproape de sediul administraţiei publice locale, se află într-o avansată stare de degradare după ce a fost abandonată ani de zile. În 2009, imobilul a trecut din proprietatea privată a statului şi administrarea Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „RomâniaFilm” în domeniul public al municipiului Petroşani şi administrarea CL Petroşani. Doi ani mai târziu, însă, omul de afaceri Siminel Iordache a luat în concesiune prin licitaţie publică fostul Cinematograf Victoria pentru a-i reda funcţionalitatea. Pe lângă obligativitatea de a-i păstra obiectul de activitate timp de 5 ani, investitorul anunţa că vrea să deschidă şi o sală de bowling cu două piste, o sală de jocuri, o casă de pariuri sportive şi un fast food. Locaţia a fost curăţată, atât în exterior, cât şi în interior, iar apoi municipalitatea a decis să ia înapoi clădirea pentru a putea finanţa proiectul din fonduri europene. Tocmai pentru aceste investiţii, omul de afaceri vrea să îşi recupereze banii.
Amplasamentul şi terenul aferent a fost predat către Compania Naţională de Investiţii, care implementează programul. În consecinţă, primăria a comandat efectuarea unui studiu tehnic, un proiect de reabilitare a conematografului, care indică cu exactitate ce trebuie făcut şi unde trebuie intervenit. Documentaţia tehnico – economică elaborată pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea şi modernizarea cinematografului Victoria din municipiul Petroşani” are la bază concluziile expertizei tehnice şi ale raportului de audit energetic întocmit la cererea municipalităţii. Pe de altă parte, pentru a putea fi inclus în programul derulat de CNI, sala de cinema ar urma să fie transmisă în folosinţă gratuită Ministerului Dezvoltării Regionale, prin CNI, pe toată durata construirii obiectivului. În schimb, municipalitatea se obligă să asigure finanţarea pentru racordurile la utilităţi, să asigure suprafeţele de teren necesare organizării de şantier, dar şi să menţină destinaţia obiectivului realizat şi să-l întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani.
Monika BACIU