
Tânărul pianist Fabiani Prcsina, originar din Petroșani, a fost distins cu o Diplomă de Excelență din partea Primăriei Municipiului Petroșani, în cadrul unui eveniment organizat cu prilejul Jubileului de 75 de ani de activitate neîntreruptă a Casei de Ajutor Reciproc CFR.
Distincția i-a fost înmânată de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, în semn de apreciere pentru parcursul său artistic remarcabil și pentru contribuția la promovarea imaginii culturale a orașului.
Evenimentul a inclus un concert extraordinar de pian susținut de Fabiani Prcsina, absolvent al Școlii Gimnaziale „I.G. Duca” și al Școlii de Muzică din Petroșani, în prezent student la Universitatea Națională de Muzică din București. Momentul a fost marcat de emoție și aplauze, atât din partea publicului, cât și a oficialităților locale.
„Prin talentul, perseverența și dăruirea sa, Fabiani aduce prestigiu comunității noastre. Este un exemplu de succes pentru tinerii din Petroșani și o sursă de inspirație pentru întreaga noastră comunitate”, a declarat primarul municipiului Petroșani Tiberiu Iacob-Ridzi.
Reîntoarcerea lui Fabiani în orașul natal a fost primită cu entuziasm, concertul său oferind o seară memorabilă pentru toți cei prezenți. Autoritățile locale subliniază importanța susținerii valorilor culturale și educaționale, încurajând promovarea tinerilor talentați care își păstrează legătura cu locurile natale.