Fântânile arteziene din municipiul Petroșani intră în reparații. Fântânile arteziene din municipiul Petroșani intră în reparații. La fel ca în fiecare sezon de vară, fântânile arteziene din municipiul Petroșani vor fi reparate. Autoritățile locale de la Petroșani au alocat suma de 14.462 de lei pentru realizarea serviciilor de reparații și întreținere fântâni arteziene.
Două astfel de obiective sunt vizate, și anume fântâna arteziană Piața Victoriei și fântâna arteziană Parc Carol Schreter.
“Serviciile de reparații constau în revizii echipamente de automatizare; revizii instalații electrice, instalații de iluminat și de punere la pământ; revizii pompe; înlocuire două palete de răcire la motoare; înlocuire o cutie de borne; montare de robineți pe circuitul de refulare pompe și intercalare între acestea de filtre “y”; montarea tuturor diuzelor de stropire; înlocuire robineți, mufe, ștuțuri defecte”, arată autoritățile locale de la Petroșani.
În anul 2013 municipalitatea de la Petroșani a plătit 6834 de lei pentru întreținere și reparații fântâni arteziere. În 2014 suma a crescut la 8543 de lei, valoare care s-a menţinut şi în 2015. În anul 2016, suma alocată pentru aceste lucrări a fost de circa 50.000 de lei.
De această dată o firmă din satul hunedorean Țebea și-a adjudecat contractul.