Lupenenii, dar și ceilalți locuitori din Valea Jiului, vor putea petrece timp trei zile, la finalul acestei săptămâni. Primarul Lucian Resmeriță dă startul evenimentelor culturale la Lupeni. La sfărșitul săptămânii se pregătesc trei zile de distracție la Festivalul Berii organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Lupeni în zilele de 7-8-9 iulie 2017.
„La sfarsitul acestei săptămâni, respectiv vineri, sambătă și duminică îi invit pe toți cetățenii municipiului Lupeni să își petreacă în mod plăcut timpul liber și să se bucure de evenimentele organizate în Parcul Bărbăteni cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Lupeni. În cele trei zile atmosfera va fi intretinută de spectacole susținute de artiști de muzică populară și ușoară indrăgiți de publicul larg, precum și de talente locale întrucât ne dorim să susținem și să promovăm copii talentați din localitatea noastră. Festivalul Berii este primul eveniment pe care îl organizez în calitate de primar, el va deschide șirul evenimentelor culturale pe care doresc să le ofer cetățenilor municipiului Lupeni, întrucât este foarte important să avem și o viață culturală activă în localitatea noastră astfel încât municipiul Lupeni să devină Capitala Culturală a județului nostru”, spune Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Evenimentul care se va desfășura în Parcul Bărbăteni, îi va avea ca invitați pe artiștii Doddy, Claudia Pavel Cream, Alex de la Orăștie, Cornel Todea, Dana Delis, Vlad Păducel și Gabi Nicolae. Ziua de mâine este destinată iubitorilor de muzică ușoară, iar duminică vor urca pe scenă tinere talente locale.
Moinika BACIU