Fetița de 2 ani rănită în accidentul de circulație din municipiul Vulcan a fost transportată, în urmă cu câteva minute, la Spitalul Județean Timișoara. Transportul acesteia s-a făcut cu ajutorul elicopterului SMURD.
“Starea fetiței este stabilă, are politraumatisme, răni la cap, picioare și abdomen. Mama acesteia este acasă și aceasta a avut câteva contuzii”, a declarat managerul SUP, medicul Alin Vasilescu
În data de 08.08.2016, în jurul orei 15:20, Poliţia Municipiului Vulcan a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona unei treceri de pietoni de pe bulevardul Mihai Viteazu, din Vulcan, un autoturism a lovit doi pietoni, după care şi-a continuat deplasarea, spre municipiul Petroşani.
Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care a stabilit că în urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a două persoane (mamă şi fiică), în vârstă de 31 şi, respectiv, de doi ani, ambele din municipiul Vulcan. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal din Petroşani, pentru acordarea de îngrijiri medicale, în timp ce poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Mai multe echipaje de poliţie acţionează în continuare în vederea identificării conducătorului autoturismului (de fabricaţie străină şi culoare închisă) care a produs evenimentul rutier.
Totodată, poliţiştii solicită sprijinul persoanelor care pot furniza informaţii utile anchetei, să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.