Nici nu s-au închis minele Lupeni și Lonea din cadrul Complexului Energetic Hunedoara că există deja tratative pentru valorificarea fierului vechi. Declarația îi aparține lui Ion Popescu, președintele Confederației Meridian. Acesta a vorbit în fața comisiei de anchetă a ANRE despre situația de la Complexul Energetic Hunedoara.
“Complexul Energetic Hunedoara urma acum să se închidă. Se făcuse și planul unde trebuia să se dea fierul vechi de la Lupeni și de la Lonea. S-a reușit să facem ceva și vrem să continuăm. Trebuie să reluăm discuțiile pentru că nu renunțăm la mixul energetic pe care l-am propus încă de acum câțiva ani de zile”, a spus Ion Popescu, președintele Confederației Meridian, în fața comisiei de anchetă a ANRE.
Contactat telefonic, președintele Confederației Meridian și-a mai nuanțat declarațiile.
“În cazul închiderii minelor aceasta era prima etapă. Ei trebuiau să descongestioneze tot, unde duceau fierul vechi era treaba lor. A fost o luptă enormă să prelungim funcționarea minei Lupeni cu cel puțin încă un an”, a declarat Ion Popescu, președintele Confederației Meridian.
În cazul închiderii unităților miniere, regulamentul prevede recuperarea utilajelor miniere din subteran.
“După finalizarea activităţilor pregătitoare (rambleiere, stabilizare, îndepărtarea utilajelor contaminate, recuperarea metalelor reciclabile, etc.), evacuarea apei de mină va fi redusă şi în final, oprită. În acest stadiu, aportul natural de apă subterană va conduce la umplerea minei (inundare necontrolată)”, arată documentul în baza căruia se realizează închiderea unităților miniere.
După închiderea efectivă a subteranului, se trece la recuperarea utilajelor miniere, astfel încât acestea să nu polueze pânza freatică.
“Din punct de vedere al activității miniere, până în anul 2024 sau 2027 s-a vorbit de închiderea subterană, fără să dai tonă de cărbune, e scoatere de utilaje, scoatere de materiale, pentru că unul din componentele tehnice cu conotație de mediu, în solicitarea noastră a fost această problemă tehnică de evacuare a utilajelor care contaminează subteranele, e vorba de stații tarfo, cabluri electrice, motoare cu ardere internă. Suntem la final, din 15 câte au fost mai rămân două (unități miniere). Dacă nu vom scoate din subterane toate aceste utilaje care pot să contamineze, prin refacerea nivelului hidrostatic pânza freactică, vom plăti costuri imense pentru tratarea acestor ape de mină sau pentru evacuarea lor și ținerea acestora sub nivelul pânzei freatice și atunci am avut această pledoarie la Oficiul Concurenței să înțeleagă de ce este nevoie ca odată subteranul părăsit trebuie să rămână curat. Această activitate are două componente: partea de subteran și partea de suprafață. Urmează să faci subteranul curat și să ecologizezi suprafața”, a mai în urmă cu câteva săptămâni, Stamin Purcaru, președintele Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara.
Spre exemplu, utilaje miniere au fost recuperate și de la mina Petrila. O parte dintre acestea ar fi trebuit să ajungă la CEH, însă din cauza procedurilor preluarea echipamentelor miniere încă nu a fost posibilă.
Monika BACIU