Universitatea din Petroşani cumpără software antiplagiat. Instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului vrea să elimine orice suspiciune de plagiat în cazul lucrărilor ştiinţifice. Astfel, în cadrul şedinţei de Senat din data de 30 martie a fost aprobată lista cu investiţile ce urmeazăa fi realizate aici. Unul dintre obiective vizează achiziţionarea de software antiplagiat. Şi în trecut a mai existat o astel de propunere de achiziţionare a unui sistem antiplagiat, vizaţi fiind şi studenţii care urmau să susţină examenul de licenţă şi de masterat.
Cei care susţin examenul de licenţă, disertaţie sau masterat trebuie să depună o declaraţie pe propria răspundere prin care confirmă faptul că lucrarea este originală.
“La realizarea lucrarii am folosit doar sursele bibliografice mentionate in subsolul paginilor si in bibliografia prezentata la sfarsitul lucrarii, cu respectarea legislatiei romane si a conventiilor internationale privind drepturile de autor. Lucrarea este elaborata de mine si nu reprezinta un plagiat”, se arată în declaratia pe proprie raspundere privind respectarea drepturilor intelectuale in elaborarea lucrarii/tezei de licenta/ diploma/ disertatie/ doctorat.
Mai multe universităţi din ţară au fost implicate în scandaluri de plagiat, la fel cum nume sonore de pe scena publică au fost acuzate că au furat lucrări ştiinţifice.
Monika BACIU