Podoabe de Crăciun din deşeuri. Autorităţile încearcă de ani de zile să îi determine pe cetăţeni să colecteze selectiv deşeurile menajere. De multe ori aceste acţiuni au fost sortite eşecului, iar dascălii încearcă să îi înveţe pe cei mici să facă acest lucru. Tocmai de aceea, elevii sunt îndemnaţi să transforme gunoaiele în obiecte decorative. Anul acesta Moş Crăciun este ecologic. Copiii de la Şcoala Gimnazială ID Sîrbu din Petrila organizează proiectul “Moş Eco”, eveniment aflat la ediţia cu numărul 3. Astfel, copiii vor realiza brazi sau felicitări de Crăciun din materiale reciclabile.
“Ţinând cont că pe zi ce trece suntem tot mai afectaţi de efectele nedorite ale poluării prin acţiunile necugetate ale oamenilor mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, ne-am propus să desfăşurăm acest proiect prin care elevii pot realiza podoabe de Crăciun, brazi, felicitări folosind materialele reciclabile. Prin acest proiect elevii vor conştientiza că şi deşeurile au locul lor şi au şi ele dreptl să fie colectate selectiv. „Moş eco” este un concurs care contribuie la educarea pentru protejarea naturii”, se arată în regulamentul concursului.
Concursul are două secţiuni şi anume artă fotografică şi creaţii plastice.
Monika BACIU