Guvernanți analfabeți și manuale școlare pe măsură. Senatoarea PNL, Eleonora-Carmen HĂRĂU, este, din anul 2013, susținătoarea campaniei hunedorene “Să trimitem copiii la școală!”, pentru combaterea abandonului școlar prin conștientizare și sprijin material acordat școlarilor. În contextul lansării celei de a șasea ediții a campaniei, derulată prin implicarea Organizației Femeilor Liberale din județul Hunedoara, pe care o conduce în calitate de Președinte, politicianul aduce critici foarte dure modului în care Guvernul a gestionat pregătirea noului an școlar și pentru eșecul total al tipăririi noilor manuale:
„Anul trecut, atunci când a început anul școlar, am crezut că mai rău de atât nu se poate! Mii de școli nu aveau avize sanitare, puține beneficiaseră de renovări superficiale, manualele erau rupte sau lipseau, iar profesorii erau bugetarii cel mai prost plătiți. Unele școli erau atât de șubrede, încât tavanele s-au prăbușit peste elevi și dascăli.
Însă cu țara guvernată de unul dintre cele mai slabe guverne din istoria României se demonstrează că se poate chiar mai rău decât anul trecut!
Dacă anul trecut elevii erau obligați să învețe după manuale vechi, scorojite, anul acesta vor fi nevoiți să învețe după manuale greșite! Cum vor putea, oare, profesorii să explice greșelile din manuale? Cum poți să pui în fața elevilor manuale în care Turnu Măgurele nu mai e în Teleorman iar inima și ficatul și-au schimbat poziția în anatomia umană și să ai, apoi, pretenția ca elevii să fie mai bine pregătiți decât autorii manualelor și cei care le-au avizat?!
Din cele peste 2000 de școli fără avize sanitare, poți număra pe degetele de la o mână câte dintre acestea au primit autorizările de funcționare.
Microbuzele școlare ori nu sunt, ori n-au benzină, ori n-au șofer.
Dascălii rămân, în continuare, în coada clasamentului salarizării.
Faptul că abandonul școlar se accentuează în loc să scadă dovedește că implicarea unor organizații politice cum este și cazul OFL Hunedoara, a unor structuri neguvernamentale, a dascălilor inimoși, a primarilor conștienți de miza uriașă pe care o are școlarizarea copiilor, nu poate compensa lipsa politicilor publice eficiente, guvernamentale, în domeniul educației! Politicienii analfabeți din guvernul Dăncilă nu vor putea, niciodată să ne educe bine copiii!
Mai mult decât atât: în vreme ce mii de familii fac eforturi disperate să își ducă copiii la școală, Guvernul PSD-ALDE are alte priorități – se luptă cu stafii, cu protocoale secrete și state paralele”
Senator PNL – Eleonora-Carmen HĂRĂU
Biroul de presă