Unitate la mitingul organizat de sindicatul Muntele. Aproape 2000 de persoane, angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara, şi nu numai au protestat vineri după-amiază, în centrul oraşului Petroşani, pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă mineritul din Valea Jiului, cerând crearea unei strategii energetice în care să fie cuprins şi CEH.
“Luptăm pentru Valea Jiului, pentru minele de aici, pentru viaţa noastră, noi tinerii suntem viitorul”, ”Să nu închidă minele, să lucre şi copiii noştri undeva, şi eu am lucrat în mină, 28 de ani”, ”Ar fi un dezastru pentru populaţie, nu ar mai fi veniturile care sunt acum, şi atunci ce-o să facem, o să ne întoarcem în timp? O să ne întoarcem la sapă de lemn, o să fim sclavii Europei” au fost doar câteva din lozincile pe care le-au scandat cei care au participat la mitingul de vineri.
„Nu închideţi Hunedoara” este o altă etapă a campaniei “Noi suntem Hunedoara”, iniţiată de sindicatul Muntele, reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara.
Salvarea mineritului
Sindicaliştii au încercat să tragă un semnal de alarmă vizavi de problemele cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara. Sindicaliştii cer ca autorităţile să ia măsurile economice necesare pentru ca această companie energetică să poată fi redresată din punct de vedere economic, apreciind că falimentul complexului va duce la dispariţia a cel puţin 6.500 de locuri de muncă.
- “Deşi este vară, minerii pot forma un bulgăre de zăpadă! Închiderea Complexului Energetic Hunedoara este iminentă, măsurile guvernului de divizare a acestuia şi separarea activităţilor energetică de cea minieră nu reprezintă decât un pas mârşav spre închiderea în totalitate a celor două activităţi. De deciziile guvernului depinde soarta celor care lucrează în energie, a celor care muncesc în judeţul Hunedoara. Fiecare loc de muncă din judeţul Hunedoara contează. Problemele mineritului nu sunt singulare în ţară. Se încearcă închiderea mineritului din Valea Jiului’”, a declarat Petre Nica, preşedinte Sindicatul Muntele
Minerii sunt fraţi, astfel că la miting au venit şi cei de la minele neviabile care se vor închide peste 3 ani. Laszlo Domokos a refuzat să poarte tricouri inscripţionate, în schimb a ales o cămaşă verde cu negru, culori care reprezintă culorile mineritului.
- “Noroc bun. Sindicatul huila este aici alături de dumneavoastră ca să spună un NU răspicat închiderii mineritului şi un NU răspicat divizării Complexului Energetic Hunedoara. Cei care în 9 iulie 2013 aţi participat la mitingul organizat de Sindicatul Huila pe motiv că domnul Daniel Andronache (fostul director general al CEH-n.r.) care conducea Complexul ca pe propria sa moşie ne refuza cărbunele. Vă atrăgeam atenţia atunci că s-ar putea să ajungem la situaţia de astăzi. Pentru cine vrea să vadă cum se închide o mină îl invite în curte la mina Paroşeni sau la Uricani sau la Petrila. Au început demolările şi să vedeţi cât de repede se pune totul la pământ, cât de repede se rade, cât de repede se pune la pământ totul. Cine lucrează la o mină de 20 de ani I se rupe sufletul când vede aşa ceva. Minerii sunt fraţi”,a spus în faţa celor prezenţi, Laszlo Domokos, preşedinte Sindicatul Huila
Autorităţile prezente şi ele
La mitingul de vineri au participat şi reprezentanţi au autorităţilor locale şi judeţene. Primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel a venit la acest miting pentru că este conştient că fără minerit, Valea Jiului va muri. Oraşul Petrila va rămâne cu o singurăn unitate minieră începând din acest an când mina Petrila va fi închisă.
- “Eu am venit să cunoască cetăţenii din Petrila, am luat o iniţiată în Consiliul Local să trimitem memorii pentru susţinerea şi continuarea activităţii de minerit la mina Lonea domnului preşedinte Klaus Iohanis, domnului prim-ministru Victor Ponta şi doamnei europarlamentar corina Creţu în ideea discutării problemei mineritului în CSM şi huila din VAlea Jiului să fie considerată ca sursă de energie strategică pentru România. Este necesar pentru oraşul Petrila ca datorită faptului că din cinci utităţi miniere doar două mai sunt şi mina Petrila anul acesta îşi va încheia activitatea, din 10000 de salariaţi în minerit mai sunt doar 1300 şi este necesar mai mult ca oricând că necreându-se alte activităţi pentru locuri de muncă este necesar să se continue şi chiar să se dezvolte activitatea la mina Lonea” – Ilie Păducel, primar oraş Petrila
Dorin Gligor, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Hunedoara s-a aflat şi el printre mineri.
- ”Pe lângă politizare excesivă avem şi un centralism excesiv, şi atunci Guvernul, patronul acestei entităţi economice, cred că ar trebui să plătească pentru ineficienţa sa de până acum”, Dorin Gligor – preşedinte interimar CJ Hunedoara.
Actorii de la teatru, în costume printre ortaci
Un moment inedit al mitingului l-a constituit apariţia actorilor de la Teatrul Dramatic ID Sîrbu din Petroşani. Aceştia au venit îmbrăcaţi în costume peste care au purtat tricouri inscripţionate cu mesajul campaniei. Actorii sunt solidari cu minerii.
- “Iubim cu toţii Valea Jiului, avem nevoie de Valea Jiului, trăim în Valea Jiului, suntem copii de miner, avem fraţi mineri, cu toţii depindem de mineri, de ce să închidă minele? E Valea noastră şi trebuie să ne-o recâştigăm şi avem nevoie de mineri exact cum au şi ei nevoie de noi. Totul depinde în Valea Jiului de minerit. Sunt locuri de muncă, copiii merg la şcoală. Dacă închidem minele ce facem? Închidem spitalul, închidem şcolile, închidem teatrul. Avem nevoie de minerit! Nu închideţi Valea Jiului! Avem nevoie de minerit!” – Oana Liciu Gogu, actor Teatrul Dramatic ID Sîrbu Petroşani
La mitingul organizat de sindicatul Muntele au participat reprezentanţi au tuturor sindicatelor din judeţul Hunedoara. Cu toţii sunt alături de mineri şi de energeticieni, iar aceştia fac front comun la problemele din VAlea Jiului.
- “Problemele mari cu care vă confruntaţi dumneavoastră au făcut ca să acceptăm participarea la acest miting datorită faptului că şi noi suntem hunedoreni, şi nouă ne pasă de Hunedoara. Ponderea energiei electrice în metalurgie este între 16 şi 35%. Din acest punct de vedere suntem pe aceeaşi parte a baricadei pentru că unii fără alţii nu vom avea un viitor. În urmă cu doi ani sindicatele din metalurgia feroasă şi neferoasă s-au confruntat cu probleme foarte mari din cauza energiei regenerabile. A fost o perioadă în care noi am fost de închiderea întregii industrii din România. Prin acţiunile sindicatelor am reuşit să blocăm acea schemă de sprijin pentru energia regenerabilă, am reuşit să convingem populaţia unde am avut întâlniri că nu este sufficient să fie soare şi să bată vântul şi să avem energie. Schema de sprijin acordată băieţilor deştepţi de Guvernul României a făcut ca costurile energiei electrice să fie foarte mari atât din punctul de vedere al populaţiei cât şi din punctual de vedere al consumatorilor industriali şi noi am fost la un pas de a fi închişi în totalitate. Am reuşit să blocăm plata tichetelor verzi între 80 şi 60% pentru următorii 10 ani, dar problemele nu sunt rezolvate şi trebuie să facem front comun”, a spus un sindicalist de la Hunedoara.
- “Problemele noastre sunt de la toate Guvernele antecendente. Nu poţi să strici sistemul termo-energetic şi să pui în componenţă energia pe apă cu energia pe cărbune. Cât efort se face să schoţi huila din mină şi cât effort se face în energia hidro. Cum poţi să concurezi acestei energii pe piaţă?”, a spus în faţa mulţumii un sindicalist de la Orăştie.
- “Noroc bun, să fiţi uniţi şi să nu vă lăsaţi. Voi face un memoriu, îl voi înainta la Sindicatul Naţional al poliţiştilor cu problemele ce le are mineritul din Valea Jiului, siderurgia din Călan Hunedoara pentru a fi înaintat primului-ministru Victor Ponta. Nu vă lăsaţi!” – Vasile Bucuci, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor
La mitingul organizat vineri de Sindicatul Muntele au participat mii de persoane din VAlea Jiului, dar şi reprezentanţi ai tuturor sindicatelor din judeţul Hunedoara, de la Călan, Simeria, Orăştie, Hunedoara şi de la Complexul Energetic Oltenia.
Complexul Energetic Hunedoara are datorii de peste 890 milioane lei, iar din acestea, 364 de milioane de lei sunt restanţe la plată care au depăşit scadenţele. La sfârşitul anului 2014, CEH înregistra pierderi de 356 milioane lei şi mai mulţi furnizori i-au cerut insolvenţa. CEH este format din termocentralele Mintia şi Paroşeni şi din minele de cărbune Lupeni, Livezeni, Lonea şi Vulcan din Valea Jiului. În anul 1990, în Valea Jiului erau 55.000 de mineri, iar acum mai sunt 6.000.
Monika BACIU