Istorie pe harta şi în sufletele oamenilor care au trudit. Acest lucru se va întîmpla în curînd cu Valea Jiului care din păcate şi din lipsă totală de interes a guvernanţilor indiferent de culoarea politică va ajunge o zonă moartă în cîţiva ani de zile. Dacă în momentul de faţă mineritul încă se mai chinuie să supravieţuiască şi acest lucru este doar o agonie a unui gigant care dă să moară după foarte mulţi ani, nimeni nu se gîndeşte să pună ceva în loc. Toată lumea spera că Valea Jiului va avea un viitor înfloritor în turism. Acest lucru este vizibil în fiecare iarnă. Turişti există dar nu atît de mulţi încît economia Văii să prospere.
Toţi oamenii pe care i-am întrebat ce părere au despre soarta Văii Jiului ne-au răspuns că în curînd aici vor rămîne doar pensionarii sau cei care mai au un an, doi pînă la pensie. Altfel toată lumea va încerca să plece într-un oraş mai mare, cu posibilităţi financiare mai mari unde copii vor putea avea un alt viitor.
„Trebuie să facem ceva pînă nu va fi prea tîrziu şi pînă sîntem tineri. Nu putem rămîne aici pentru că în curînd nu vom mai avea locuri de muncă şi nu ne vom mai putea întreţine familiile. Ne vom lua bagajele şi vom pleca în căutarea unui trai mai bun în alte oraşe mari din ţara sau poate chiar în străinătate”, ne spune un locuitor al municipiului Petroşani.
Dacă din păcate lumea din Petroşani vrea să plece atunci ce să mai vorbim de restul oraşelor şi municipilor din Valea Jiului care nu sunt la fel de puternice din punct de vedere financiar.
La unii se poate, la noi nu…
Pentru a vedea un exemplu de dezvoltare economică a unui oraş şi aunei regiuni care nu se deosebeşte foarte mult de zona noastră nu trebuie să privim foarte departe ci doar la aproximativ 100 şi ceva de kilometri la vecinii noştri din judeţul Alba. Mai exact la Sebeş unde pînă acum cîţiva ani situaţia nu era roz şi oraşul era unul foarte trist din punct de vedere economic şi al locurilor de muncă. În schimb această zonă parcă a explodat în ultima perioadă de timp. Sunt foarte multe fabrici care pe lîngă faptul că aduc bani la bugetul local oferă şi foarte multe locuri de muncă. La momentul de faţă Sebesul este un oraş cu şomaj zero care în continuare importa forţa de muncă din alte zone ale ţării. Municipiul Sebeş reprezintă un puternic centru economic în continuă dezvoltare, în care investiţiile străine reprezintă o pondere foarte importantă. Volumul acestora se cifrează la aproximativ 500 milioane de dolari, acestea fiind favorizate de situarea oraşului chiar pe un drum european şi existenţa unei platforme industriale moderne.
La nivelul principalelor sectoare şi ramuri economice, ramura cea mai bine reprezentată este comerţul, urmată de ramura serviciilor, după numărul de agenţi economici. După cifra de afaceri cel mai mare aport îl au firmele din domeniul industrial. Importanţi investitori străini în domeniul prelucrării lemnului au ales Sebesul: Holzindustrie Schweighofer, Kronospan, Savini Due, Ciatti HT, Grande Arredo şi alţi investitori.
Dintre aceştia, Holzindustrie Schweighofer are investiţii de peste 300 de milioane de euro şi o cifră de afaceri de 300 de milioane euro anual în România şi operează patru fabrici de prelucrare a lemnului, la Sebeş, Rădăuţi, Şiret şi Comăneşti. Kronospan are de asemenea unităţi importante de prelucrare în România şi aştepta anul trecut o majorare a afacerilor cu peste 10% comparativ cu nivelul de 300 milioane de euro din 2011. Kronospan operează fabrici la Braşov şi Sebeş, dar deţine şi firma Kronospan Sepal, cu activităţi de leasing şi închiriere de echipamente şi maşini.
Există multe voci care ar putea spune că cei din acesta zona sînt avantajaţi din punctul de vedere că s-a construit şi autostrada care pentru investitori este un lucru foarte bun. Este total adevărat acest lucru dar cu sau fără autostrada şi la noi lucrurile ar putea sta altfel dacă ar exista interes din partea celor care ne conduc ţara.
Degeaba încearcă autorităţile locale din Valea Jiului să pună la dispoziţia eventualilor investitori, care ar dori să vină aici la noi, terenuri şi parcuri industriale şi să le asigure mai multe facilităţi de care aceştia ar avea nevoie dacă nu există niciun fel de sprijin din partea guvernanţilor care să trimită investitori în zonă. Este păcat că nu există interes mai ales că la alegerile de anul trecut Valea Jiului a fost roşie dar acest lucru se pare că nu interesează pe actualul Guvern pentru care Valea a devenit un ghimpe care trebuie smuls fără să se gîndească la oamenii care lociesc aici şi la problemele acestora.
Nici pensionarii din Vale nu sunt deloc optimişti în ceea ce priveşte viitorul. Aceştia nu se mai gîndesc la ei ci la copiii şi nepoţii lor pe care îi văd chinuindu-se în fiecare zi să aducă acasă o pîine pentru familiile lor. Mulţi spun că se gîndesc cu sufletul strîns că vor rămîne singuri pentru că cei tineri vor pleca din această zonă din ce în ce mai săracă pentru a putea asigura un trai mai bun familior. Aceştia sunt foarte nemulţumiţi de condiţiile de viaţă de aici dar şi de toată lumea politică care nu a făcut decît să le înşele toare aşteptările şi să încalce toate promisiunile făcute.
„Este o problemă cruntă. Sunt nişte criminali. Aceşti indivizi care nu vor să maiexiste minerit în Valea Jiului indiferent că sunt de la PSD, PNL, PMP sînt nistecriminali, dacă pe ei îi doare în cot de activitatea economico-socială din ValeaJiului. pe de altă parte şi pe noi pensionarii ne afectează. A plecat acel individ dela Cotroceni şi a rămas domnul preşedinte Iohanis. Părerea mea este aceea că sidansul se canalizează pe aceleaşi idei de ieşire pe cale naturală din sistem. Şi noile dorim la fel viaţa lungă şi sănătate să iasă pe cale naturală dar să ajungă satraiasca din pensile din care trăim şi noi din Valea Jiului care am muncit în nisteconditii crunte. Avem nişte condiţii de viaţă şi de minerit asemănătoare cu ceidin bazinul Ruhr, cei din Dombas şi alţii”, ne spune un pensionar miner din Valea Jiului.
Situaţia Văii este una foarte gravă iar dacă în scurt timp nu se vor găsi soluţii pentru a ajuta această zonă care a fost binecuvîntată cu resurse naturale care ar face invidioase poate şi cele mai mari oraşe ale Europei, totul va fi istorie aici şi toată lumea vă va vorbi despre Valea Jiului la timpul trecut…
Monika BACIU