Complexul Energetic Hunedoara pregătește noi angajări. Este a treia rundă care are loc anul acesta. Se recrutează 73 de persoane pentru trei sucursale ale Complexului Energetic Hunedoara.
“Începând din data de 30.06.2017, ora 800, în cadrul Complexului Energetic Hunedoara va avea loc o nouă serie de concursuri pentru completarea deficitului de personal. În oferta viitoarelor angajări de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara se regăsesc pentru Sucursala E.M. Livezeni: 16 posturi de electrician subteran, 12 posturi de lăcătuş subteran, 2 posturi de lăcătuş suprafaţă, 38 posturi de muncitor necalificat subteran. Pentru Sucursala PRESTSERV Petroşani – 2 posturi de şef manevră, pentru Sucursala Electrocentrale Paroşeni – 1 post de mecanic locomotivă și 2 posturi de impiegat de mişcare”, arată informarea CEH.
Angajarea personalului se va face pe o durată determinată de 6 luni, cu o perioadă de probă de maxim 15 zile. Conducerea CEH nu a renunțat la bibliografie, însă a flexibilizat criteriile în baza cărora se va face angajarea personalului.
“Am flexibilizat puțin criteriile, de aceea șI la mina Vulcan am avut peste 400 de candidațI pentru cele 28 de posturi. Nu le mai cerem 10 clase, ci 8 clase pentru muncitorii necalificați”, a declarat Viorel Stancu, directorul general al CEH.
Dosarele de înscriere se depun în perioada 23 – 28 iunie 2017, între orele 9:00 – 12:00. Și ministrul Energiei, Toma Petcu a subliniat, vineri la Petroșani că angajările sunt necesare.
Monika BACIU