Instructori de înot pentru bazinul didactic. Noi instructori de înot ar putea fi angajați la bazinul de înot didactic de la Petroșani. Totodată, se are în vedere și scoaterea la concurs a postului de salvamar. Nu ar fi pentru prima dată când acest post este scos la concurs, numai că la edițiile trecute niciunul dintre candidați nu îndeplinea criteriile cerute. Potrivit consiliereilor locali sunt foarte mulți părinți care vor să își înscrie copii la cursuri de înot, însă listele de așteptare sunt mai multe decât lungi.
Potrivit reprezentanților CSM Petroșani, în subordinea căruia funcționează bazinul didactic susțin că “sunt demersuri făcute, (…) nu au avut dosarele complete”.
Vor fi șase intructori de înot, însă potrivit celor de bazin, va trebui găsită o soluție în ceea ce privește folosirea culoarele din bazin, astfel încât zona să nu se aglomereze.
La începutul acestui an, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi arăta că bazinul didactic și-a diminuat pierderile.
“La bazinul de înot a fost un an bun, în sensul în care pierderea care o aveam programată a ajuns la 8000 de lei/lună. În acest moment la bazin mergem cu un deficit de 8000 de lei/lună. Când am pornit aveam și un deficit de 20.000 de lei/lună. Asta înseamnă că sunt mult mai mulți oameni care merg la bazin”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Bazinul didactic din Petroșani, unic la nivelul Văii Jiului, ar putea fi promovat și în celelalte localități, astfel turiștii care vin aici din alte zone ale țării să afle despre acest obiectiv.
Monika BACIU