Adresată: Domnului Victor-Viorel Ponta
Prim-ministru al Guvernului României
De către domnul senator: Haralambie Vochițoiu
Circumscripția electorală: nr. 22 Hunedoara
Colegiul electoral: nr.1
Grupul parlamentar: PSD
Ședința Senatului din data de: 7 aprilie 2014
Obiectul interpelării: ,,Necesitatea reglementării acordării, şi după anul 2014, a alocaţiei de cărbune pentru uz casnic şi a tarifului redus la energia electrică pentru pensionarii mineri din Valea Jiului”
Domnule Prim-ministru,
Peste 12.000 de pensionari mineri din Valea Jiului aşteaptă identificarea unor soluţii legislative care să permită acordarea alocaţiei de cărbune pentru uz casnic şi a tarifului redus la energia electrică şi după anul 2014.
Acest drept pe care pensionarii mineri îl au de 100 de ani poate înceta la 31 decembrie 2014 întrucât cei care erau la guvernare în anul 2011 au notificat Comisia Europeană ca aceste drepturi să fie susţinute numai până la sfârşitul anului 2014. În fapt, această notificare a fost cuprinsă în Decizia Comisiei Europene C(2012) 1020 final.
Decizia Consiliului Uniunii Europene 2010/787/UE privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive prevede acoperirea de către societatea beneficiară a ajutorului de stat a unor costuri excepţionale, respectiv suportarea unor cheltuieli pentru acordarea alocaţiei de cărbune pentru uz casnic şi a tarifului redus la energia electrică.
Deşi potrivit art. 3, alin. 1, lit. a din Decizia Consiliului Uniunii Europene 2010/787/UE, termenul limită pentru închiderea unităţilor miniere este de 31 decembrie 2018 cei aflaţi la guvernare în anul 2011 au înţeles să-i lipsească de drepturile lor pe pensionarii mineri din Valea Jiului cu patru ani mai devreme.
Având în vedere aceste aspecte, în conformitate cu articolul 108, alin. 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, planurile de refinanţare sau modificare a acestei scheme de ajutor trebuie notificate Comisiei în baza prevederilor Regulamentului nr. 794/2004 al Comisiei şi în baza prevederilor art. 7, alin. 4 din Decizia 2010/787/UE a Consiliului. Deci, aceştia sunt paşii legali de urmat pentru a recâştiga drepturile pensionarilor mineri din Valea Jiului.
Ca senator de Valea Jiului, în numele celor peste 12.000 de pensionari mineri şi a familiilor acestora, vă rog să-mi răspundeţi domnule prim-ministru dacă Guvernul României va întreprinde măsurile legale necesare pentru ca drepturile pensionarilor mineri să fie recunoscute şi după anul 2014.