Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni continuă pe aceeași linie. Cetățenii care sunt identificați că nu respectă normele bunului simț și legea sunt sancționați. La fel s-a întâmplat și la sfârșitul săptămânii trecute, atunci când un cetățean a fost amendat cu suma de 500 de lei pentru că a aruncat gunoiul menajer fix în fața blocului.
“Aparatul Primăriei face toate eforturile pentru păstrarea curățeniei în municipiul Lupeni. Am amendat și schimbat firma care asigura curățenia orașului pentru că nu își făcea treaba, am dotat orașul cu pubele astfel încât nimeni să nu se mai poată plânge că nu are unde să arunce gunoiul, dar avem nevoie și de sprijinul cetățenilor să mențină ceea ce noi facem. În cursul zilelor de duminică și luni domnul Clipicioiu Claudiu Florin și doamna Motocu Rodica au fost identificați și amendați de Poliția Locală pentru că au aruncat gunoiul la voia întâmplării cu suma de 500 lei fiecare. Vom continua să îi găsim și să îi amendăm pe cei certați cu curățenia mergând până la majorarea amenzilor astfel încât toată lumea să înțeleagă că avem obligația să păstrăm orașul curat. În cel mai scurt timp vom amenaja platforme unde vor fi amplasate pubelele de colectare a gunoiului menajer pentru a evita și cazurile în care vântul sau animalele să mai împrăștie resturile menajere, astfel încât curățenia să nu mai fie o problemă la Lupeni”, arată Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
La Lupeni au fost aplicate zeci de astfel de sancțiuni. Prin acest mod, edilii încearcă să îi determine pe lupeneni să respecte legea astfel încât localitatea să se transforme într-un mod pozitiv.
Monika BACIU