Lucica Muntean despre importanța cărților pentru copii. Primii pași în dezvoltarea unui copil îl reprezintă cărțile. După o viață petrecută alături de cei mici, senatorul PNL, Lucica Muntean, este de părere că toate cărțile pentru copii au rolul lor în formarea fiecărui individ, în dezvoltarea imaginației și îmbogățirea vocabularului. Acestea au fost și motivele pentru care senatorul a publicat o serie de cărți pentru cei mici.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, senatorul PNL, îi încurajează pe părinți să le citească celor mici cât mai multe cărți pentru copii.
”Cărțile pentru copii nu au vârstă, nici granițe pentru că ele pot trăi veșnic și ar trebui să poată călători oriunde pe pământ ca bun universal al tuturor copiilor. Cărțile pentru copii sunt partenere credincioase ale părinților în educație și ale copiilor pe drumul devenirii lor umane. Cărțile pentru copii sunt trepte care ne arată cât de înalte pot fi visurile noastre și cât de adânci întrebările și problemele la care căutăm răspunsuri. Cărțile pentru copii sunt aripi cu care te înalți atunci când visezi și te desprinzi de realitate, dar care te ajută și să aterizezi lin pe pământ, atunci când visul s-a terminat. Astfel de cărți pentru copii am încercat să scriu de-a lungul vieții mele! Cărți fără vârstă și fără granițe, cărți-partenere, cărți-trepte, cărți-aripi! Cu fiecare dintre ele am încercat să împlinesc un vis al unui copil, părinte sau educator. Cu fiecare am propus noi jocuri sau noi forme de învățare, dând frâu liber fanteziei și imaginației. Prin toate am căutat să asigur o comunicare firească între copii și părinți, astfel încât fiecare să învețe de la celălalt cum poate fi locuit tărâmul nepereche al poveștilor și poeziilor scrise și nescrise, al jocurilor știute sau neștiute sau al ghicitorilor ghicite sau neghicite. Mai precis, cum putem trăi și retrăi copilăria, astfel încât viața noastră a tuturor să fie mai bună, mai frumoasă și mai plină de magie”, arată Lucica Dina Muntean senator PNL.