Prinţi, prinţese şi personaje din basme vor invada municipiul Petroşani. Consilierii locali de la Petroşani au aprobat alocarea sumei de 60 de mii de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Internaţionale a Copilului.
“În fiecare an cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Primăria municipiului Petroşani organizează diverse activităţi cu scopul de a aduce un zâmbet pe chipul luminos al copiilor din comunitatea noastră”, se arată în nota de funadamentare.
Astfel, vor fi oferite cutii de ciocolată minorilor aflaţi în plasament şi a celor cu handicap grav aflaţi în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, tuturor preşcolarilor din localitate, elevilor precum şi copiilor aflaţi în centrele de producţie. Nu pot lipsi nici personajele de basm, astfel la fel ca în fiecare an va avea loc parada costumelor de carnaval urmat de un spectacol în parcul Comunitatea Europeană.
Tot în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Copilului va avea loc şi tradiţionalul concurs de ecologizare şi de orientare turistică pentru elevi.
Monika BACIU