Lupeni: Ziua Eroilor marcată printr-o serie de manifestări. Ziua Eroilor a fost marcată la Lupeni printr-o serie de manifestări care au debutat la Palatul Minerul din localitate. În prima parte au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Administrația locală de la Lupeni a ținut să le ofere o mică atenție pentru toată contribuția acestora în localitate.
Mai mult decât atât administrația locală de la Lupeni în colaborare cu tânărul Sergiu Vințan au readus la viață o serie de fotografii sau cărți poștale cu ceea ce a fost Lupeniul în urmă cu un secol.
”Este o plăcere să fiu prezent la două evenimente pe care le organizăm la palatul municipal Minerul din Lupeni. Vă sărbătorim pe dumneavoastră cei care ați împlinit 50 de ani de căsătorie. Îmi dau seama din privirile dumneavoastră că ați reușit să treceți prin acești 50 de ani cu multă răbdare și înțelegere chiar dacă vremurile nu au fost de fiecare dată cele mai bune. Chiar dacă de cele mai multe ori copiii nu mai sunt alături de dumneavoastră, nu trebuie să vă întristați și trebuie să vă gândiți că ați făcut tot ceea ce v-a stat în putință pentru a-I crește și a le da o educație cât mai bună pentru a putea lua viața singuri în piept. Mai mult decât atât astăzi avem și o galerie foto aici la palat unde în colaborare cu Sergiu Vințan am reușit să prezentăm o parte din istoria municipiului Lupeni. Aceste fotografii ne-au fost date de mai multe persoane din localitatea noastră iar Sergiu Vințan a muncit aproape doi ani de zile pentru a le putea prelucra în variant pe care o prezentăm azi. Toate aceste lucruri am încercat să le prezentăm în această zi de mare sărbătoare mai ales că ne mândrim cu faptul că municipiul Lupeni este singura localitate din Valea Jiului care mai are un veteran de război, acesta având vârsta de 99 de ani”, a declarat Lucian Resmeriță primarul muncipiului Lupeni.
Senatorul PSD, Cristian Resmeriță a ținut să îi felicite pe toți cei implicați în această frumoasă manifestare și i-a rugat pe cetățenii municipiului ca oriunde ar merge, să promoveze localitatea.
”În primul rând doresc să transmit un călduros La Mulți Ani tuturor celor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Doresc să mai feleicit organizatorii acestei extraordinare expoziții din această zi de la palat. Am văzut că ați încercat să puneți în paralele ceea ce a fost și ceea ce este în acest moment în municipiul Lupeni. Dar cel mai important lucru este acela că toți ne dorim ca municipiul Lupeni să aibă un viitor cât mai bun. Eu sunt de părere că direcția este foarte clară iar turismul poate fi un factor foarte important în acest sens. Pe lângă toate acestea trebuie să mai ținem cont de un aspect, oriune am merge trebuie să vorbim frumos despre localitatea noastră și să o promovăm”, a precizat Cristian Resmeriță senator PSD.
Omul de afaceri Emil Părău, cel care a și donat o parte din fotografiile de arhivă, a primit o plachetă din partea administrației locale unde era menționat și numele tatălui care a fost veteran de război.
”Vă mulțumesc pentru că v-ați gândit la mine, dar mai mult decât atât m-ați emoționat pentru că v-ați găndit și la tatăl meu care a fost un veteran de război. Acesta a luptat în cel de-al doilea Război Mondial unde a fost și rănit. Doresc să felicit și cuplurile care în acest an au împlinit 50 de ani de căsătorie. Prin aceste poze care astăzi sunt aici la palat trebuie să nu uităm de identitatea noastră a celor din municipiul Lupeni”, a declarat omul de afaceri Emil Părău.
Evenimentele au continuat în Parcul Eroilor acolo unde au fost depuse coroane de flori în amintirea ostașilor căzuți la datorie.