Magda Catone, la Petroșani: “Mă întorc aici, cu sufletul deschis”. Marea actriță a teatrului românesc, Magda Catone, a primit din partea Primăriei și Consiliului Local al municipiului Petroșani distincția de cetățean de onoare post-mortem acordată actorului Șerban Ionescu. Municipalitatea de la Petroșani a acordat această distincție cu ocazia aniversării a 70 de ani de teatru în localitate. Acțiunile fac parte din Gala Teatrului Dramatic ID Sîrbu.
“Mă întorc aici, cu sufletul deschis. Este o ocazie cu care sunt invitată să primesc titlul de cetățean de onoare post-mortem pentru Șerban Ionescu, soțul meu, care a muncit aici acum vreo 40 și ceva de ani, și ca mine, și-a făcut cum ziceam noi penitența dulce. Acum se transformă într-o formă de onorare a acestei etape pe care o bifăm”, a spus actrița Magda Catone, la Petroșani.
70 de ani se împlinesc anul acesta de când teatrul din Petroșani a fost dat în folosință. Pentru a marca acest eveniment, autoritățile locale de la Petroșani caută să îi omagieze pe cei care au debutat sau jucat pe scena de la Petroșani. Una dintre aceste personalități este regretatul actor Șerban Ionescu, care a fost declarat, post – mortem, cetățean de onoare al municipiului Petroșani.
“Pentru noi este o onoare să fim prezenți și să asistăm la un eveniment cultural de mare valoare. Începe astăzi, cu acest moment de înmânare a titului de cetățean de onoare post-mortem lui Șerban Ionescu. Intenția noastră este ca acest cinematograf să îi poarte numele, cu atât mai mult, cu cât Petroșaniul este legat de Șerban Ionescu”, a ținut să precizeze Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Născut la Corabia, în 23 septembrie 1950, Șerban Ionescu s-a stins din viață în 21 noiembrie 2012, după o cumplită suferință. Reputatul actor a avut mai multe reprezentanții pe scena teatrului din PetroșaniPrimarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, dar și consilierii Milu Vladislav și Mihai Barbu au fost inițiatorii proiectului de hotărâre.
Monika BACIU