Instituţiile europene şi protecţia mediului. Acesta este titlul unui proiect la care va participa şi municipiul Petroşani. Cei din localitatea înfrăţită Varpalota au câştigat un proiect în valoare de 18 mii de euro, air acum de pe urma lor avem şi noi beneficii.
“Activităţile proiectului sunt politica europeană privind protecţia mediului, prezentarea celor trei instituţii principale ale Europei, Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul European, activităţi sportive, voluntariat şi relaţii între asociaţii voluntare din ţările participante, gastronomie specifică a celor care participă la proiect, dezbatere privind viitorul Uniunii Europene, programe artistice. Unul din obiectivele proiectuolui este prezentarea în mass-media a oraşelor participante”, a declarat Eduard Wersanski, preşedinte Casa Pro Urbis.
Mai multe instituţii din localitate vor lua parte la acest proiect a cărui temă este mediul şi viitorul Uniunii Europene.
“Este un proiect european la care municipalitatea de la Petroşani va participa cu instituţii şcoare şi societate civilă. Este un proiect european la care suntem parteneri, cei care au câştigat proiectul sunt cei din oraşul nostru înfrăţit, Varpalota. Valoarea proiectului este de 18.000 de euro, parteneri sunt municipiul Petroşani, Orasul Psary (Polonia) , orasul Ilok (Croatia) şi orasul Porto San Giorgio (Italia). Locul de desfăşurare va fi la Varpalota în perioada 16-21 august 2015. parteneri din Petroşani sunt Scoala Sportiva Petrosani- Asociatia Casa pro Urbis- Asociatia Umanitara Carbo Gremium – Formatie de dansuri populare. Din Petroşani sunt invitate în jur de 30 de persoane din aceste asociaţii sportive”, a mai subliniat sursa citată.
Activităţile din cadrul proiectului se vor derula în Varpalota – Ungaria în perioada 16-21 august.
Monika BACIU