Mega contract pentru modernizarea actului medical se apropie de finalizate. Autoritățile locale de la Lupeni anunță faptul că proiectul care prevede modernizarea și dotarea aparaturii medicale de la spitalul din localitate se apropie de final. Un contract major a fost implementat de municipalitatea de la Lupeni în contextul pandemiei de coronavirus, care are ca scop creșterea calității actului medical.
”Modernizăm spitalul pentru ca cetățenii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale. Proiectul de modernizare si dotare cu aparatură medicală a Spitalului Municipal Lupeni se apropie de finalizare. Proiectul este finanțat din fonduri europene”, arată Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Achiziția vine în contextul pandemiei de coronavirus, astfel încât activitatea unității medicale să se desfășoare la un nivel calitativ înalt, în concordanță cu tehnologia de pe piață.Municipiul Lupeni este beneficiarul unui contract de finanțare pentru proiectul ” Extindere și dotare A.T.I. Spital Municipal Lupeni”. Sursa de finanțare este integrală din fonduri europene nerambursabile asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare.