OMAGIU MINERILOR
Sunt unul dintre ei. Unul dintre cei ce cunosc realitatea din subteranele galeriilor de cărbune. Sunt și voi rămâne până la sfârșit, mândru că mi-am desăvârșit cariera profesională în această activitate deosebit de grea, de dificilă, plină de demnitate, care este mineritul.
Sunt unul dintre cei ce crede cu tărie că în fața portretului de miner, în fața imaginii întregii noastre istorii de activitate minieră, în fața tuturor sacrificiilor făcute de-a lungul timpului pentru aurul negru, putem avea o singură atitudine. Aceea de respect, de recunoștință, de prețuire, izvorâte din tot ceea ce cunoaștem despre viața minerului, despre greutățile dar și bucuriile acestuia, despre dorințele sale simple de a se duce la șut, de a reveni acasă sănătos la familie, de a le asigura copiilor săi cele necesare unei vieți normale.
În această zi de aducere aminte, pentru toți minerii plecați dintre noi, să ne rugăm împreună spunând: Dumnezeu să-i odihnească.
Pentru toți aceia care au fost, care sunt și care vor fi în continuare mineri în Valea Jiului, transmit cu ocazia Zilei Minerului, respectul și prețuirea mea, precum și urarea de sănătate și putere de muncă.
La Mulți Ani și Noroc Bun, dragi mineri.
Primarul Municipiului Vulcan
Inginer Miner – Gheorghe ILE