Continuă sesiunea de admitere, dar numai la locurile cu taxă
Universitatea din Petroșani a încheiat și cea de-a doua etapă de admitere. Au fost depuse mii de dosare, iar rezultatele admiterii arată că au fost ocupate toate locurile bugetate. Potrivit rectorului Universității Petroșani, prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, continuă însă admiterea dar numai pentru locurile cu taxă.
“Atât la studiile universitare de licență cât șI la studiile universitare de masterat au fost ocupate toate locurile bugetate. Am decis însă să prelungim etapa de admitere toată săptămâna, dar numai pentru cei care vor să se înscrie pentru a urma cursurile universitare în regim “cu plată””, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani.
Anul acesta a fost unul în care mii de absolvențI de liceu au ales Universitatea din Petroșani.
“2017 este anul în care Universitatea din Petroșani reușește să stârnească interesul a peste 1300 de candidați pentru concursurile de admitere de la studiile de licență și master. Sperăm ca pe data de 24 septembrie 2017, data la care se vor afișa rezultatele finale ale admiterii să avem peste 700 de studenți admiși la studiile de licență și 300 de studenți admiși la studiile de master, ceea ce reprezintă cea mai bună performanță a ultimilor 6 ani”, spuneau la sfârșitul săptămânii trecute, coordonatorii campaniei UPET 2017 “Deschide-ți orizonturile” – Oana Răvaș – director centru de marketing academic și Eduard Edelhauser – prorector management.
Pentru confirmarea locului și înmatriculare, studenții admiși sunt ivitați să se prezinte, în perioada 19-22 septembrie 2017, la secretariatul Facultății la care au fost declarați admiși.
Monika BACIU