Municipiul Lupeni a îmbrăcat straie de sărbătoare. Iluminatul festiv de sărbători a pornit la Lupeni. În această zi de o mare importanță pentru România, 1 Decembrie fiind Ziua Națională a României, administrația locală de la lupeni a hotărât că este un prilej bun pentru a porni iluminatul festiv de sărbători. Cei mai entuziasmați de acest eveniment au fost copiii care l-au înconjurat pe primarul Lucian Resmeriță în momentul în care acesta a dat startul sărbătorilor de iarnă prin aprinderea iluminatului festiv de sărbători.
Luminițele de sărbători au fost amplasate în acest an cu preponderență în parcurile din municipiul Lupeni. Primarul Resmeriță spune că această decizie a fost luată pentru ca toți cei care doresc să se bucure de magia sărbătorilor să o poată face în parcurile proaspăt renovate.
Mai mult decât atât autoritățiile locale de la Lupeni, în urma consultărilor avute, au dorit să facă și economie la electricitate din cauza facturilor foarte mari din ultima perioadă de timp.
”Este un moment pe care îl așteptăm cu toții în fiecare an. Chiar dacă nu mai suntem copii, acest lucru nu înseamnă că nu ne putem bucura de magia sărbătorilor de iarnă. În acest an am luat hotărârea de a monta iluminatul festiv de sărbători cu preponderență în parcurile din localitate pentru a atrage un număr cât mai mare de oameni care să vină și să se bucure de toate surprizele pe care noi ca administrație le-am pregătit. Avem multe săniuțe trase de reni în care cei mici pot face poze, avem brăduți frumos colorați, avem o spectaculoasă cortină din beculețe în Parcul CAP. Toate acestea sperăm să fie atât pe placul lupenenilor, cât și a turiștilor care ne vor vizita în acest sezon de iarnă”, a declarat Lucian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.