Municipiul Lupeni a devenit șantier. Aici au loc lucrări de refacere a infrastructurii. Lucrările de moderniyare ar fi trebuit să înceapă încă de anul trecut, dar vremea nefavorabilă a amînat implementarea lor. Acum, odată cu venirea primăverii au demarat lucrările de modernizare a localității. În paralel cu lucrările ce se desfăşoară în Cartierul Ştefan, au început lucrările de refacere a trotuarelor, toaletarea copacilor, îngrijirea spaţiilor verzi. Refacerea trotuarelor în municipiul Lupeni, a fost solicitată în numeroase rânduri atât Primăriei din localitate cât şi deputatului Cristian Resmeriţă prin numeroase demersuri depuse la biroul parlamentar al acestuia, prin care i-a fost atrasă atenţia cu privire la starea avansată de degradare a acestora şi i s-a solicitat sprijinul pentru urgentarea demersurilor pentru asfaltarea şi refacerea lor.
“Îmi exprim şi pe această cale satisfacţia cu privire la faptul că s-au început lucrările de asfaltare a trotuarelor din municipiul Lupeni, astfel reuşesc să dau curs numeroaselor memorii depuse de cetăţeni la biroul meu parlamentar, prin care se plângeau de starea avansată de degradare a trotuarelor şi problemele pe care le ridică acestea în deplasarea cetăţenilor. Prin refacerea trotuarelor se rezolvă astfel o mare problemă pe care o întâmpinau cetăţenii şi în mod deosebit mamele cu copii mici pe care îi plimbă cu căruciorul şi persoanele cu deficienţeîn deplasare , dar şi aspectul urbanistic al oraşului. Doresc să le transmit cetăţenilor municipiului Lupeni că întrucât după mulţi ani în care municipiul nostru a fost vitregit de fonduri şi împreună cu domnul primar Cornel Resmeriţă am făcut mari eforturi pentru punerea în practică a unor proiecte importante pentru cetăţeni, toate aceste proiecte ducând la creşterea gradului de urbanizare şi la crearea de locuri de muncă şi vorbim aici de investiţiile din staţiunea Straja şi continuând cu toate celelate proiecte realizate în oraş, proiecte care au indatorat Primaria”, a declarat Cristian Resmeriță, deputat PSD Colegiul de Vest Valea Jiului.
Administrația locală de la Lupeni s-a confruntat cu probleme financiare, însă acestea au luat sfârșit. La momentul de față administrația nu mai are niciun leu datorii.
“În prezent Primăria Lupeni nu mai are nici o datorie, fiind achitate chiar si din creditele contractate pentru achitarea cotei aferente acestor proiecte. Primăria Lupeni dispune de sume de bani care vor fi utilizate pentru înfrumuseţarea oraşului, vor fi realizate lucrări de asfaltare a străzilor din oraş, amenajarea unor parcări şi locuri noi de joacă pentru copii”, a conchis deputatul PSD