Municipiul Petroșani a îmbrăcat haine de sărbătoare. Fulgii de nea și iluminatul festiv au transformat Petroșaniul într-o localitate de poveste. Iluminatul festiv a fost pornit în această seară. Figurine specifice sărbătorilor de iarnă împodobesc localitatea. Aroma Crăciunului este aroma copilăriei, spunea Richard Paul Evans. Copilăria este o lume de miracole și de uimire și așa poate fi caracterizată atmosfera, din această seară, de la Petroșani. Luminile care anunță venirea sărbătorilor de iarnă au fost aprinse, iar chipurile sutelor de copii prezenți în Parcul Central s-au luminat. Dacă cei mici cred în Moș Crăciun, adulții cred în copilărie, în inocența celor mici. Și pentru ca povestea să fie completă, Moș Crăciun a fost prezent printre copiii care au venit să asiste la pornirea iluminatului ornamental.
“Am aprins iluminatul de sărbători, sper că e o bucurie pentru cei mici, în primul rând. Anul acesta avem niște surprise, sunt instalații noi și am reușit să ajungem cam în toate zonele cu aceste beculețe. Am amenajat un orășel al copiilor, cu căsuțe, cu vată pe băț, sper ca lumea să se bucure”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Figurine de toate felurile, specifice sărbătorilor de iarnă completează atmosfera de sărbătoare din Petroșani. Atmosfera de sărbătoare a fost completată perfect de fulgii de nea, dar și de glasurile cristaline ale copiilor care au intrepretat colinde.
Monika BACIU